miercuri, 24 aprilie 2024

Pag 30

 48 de guri de aer duhovnicesc 

Pag 29

 48 de zile 

Prima impresie asupra martiriului a fost una personală având argumentul ca un cotropitor intr un fel sau altul tot trebuia sa dezindividualizeze sa alieneze si sa domine o un străin primul pas ar fi sa îl facă sa renunțe la identitate dcultura  națiune si religie cel ma simplu era pe plan religios dar si cel mai greu ca un om tot moare când îl dezrădăcinezi dar religia nu are rădăcini in pământ ci in cer de aceea renunțarea la credința era si o renunțare la ultima libertate si identitate imaterială 

-Dumnezeu a spus clar păcătoșii vor muri prin păcatele lor dacă nu se întorc dacă aleg sa se ducă la război ce cred oare ca o sa facă la război ori vor omora ori vor fi omorât-o a cui e vina de ce nu au căutat pacea pe cale si împăcarea pe cale dar dacă alegem patimile lumii ei bine lumea trebuie sa se razboiasca ca sa susțină lumea in păcate 

iar credincioși vor trai prin Dumnezeu 

-Cu cât pierzi vremea in păcate cu atât in loc sa te bucuri de Dumnezeu îți vei pierde vremea pocaindute si regândite la poarta lui Dumnezeu neînțelegând de ce nu poți ca alti sa trăiești liber in Dumnezeu alții sunt norocoși ca simt in inima lor pocăință si se mantuiasca dar câți reușesc sa se întoarcă la Dumnezeu când i-ai propun si pe loc sa simtă eliberarea de păcate de aceea mulți zicând ca amâna uita si devin pătimași si nu mai au cale de întoarcere si mor pe calea pierzarii lor si cine a fost nedrept Dumnezeu ca la lăsat sau omul ca nu s a pocăit când a avut ocazia de ce sa judecam pe Dumnezeu ca nu salvează păcătoșii de la necazuri când ei s au aruncat in patimile lumii fără cale de întoarcere la Dumnezeu

-Candela fecioarelor era plină cu virtuți si fapte bune in numele mirelui după ce s au trezit la viața veșnica adormind in aceasta lumi 

Iar cele ce nu aveau le a trimis sa facă milostenie dar din viața de apoi nu mai poți sa faci milostenie si dacă au făcut fapta lor era făcută nu din dragoste ci din frica si din datorie pentru pregătirea cu care erau datoare ca fecioare ca ele lăudându-se se cu fecioria lor au luat plata in lume si la Dumnezeu au ajuns cu mâna goală 

-Chit dacă se pare ca in biserica vin doar săraci si amărâți in inimile lor veselia si bucuria de a prăznui împreuna cu Dumnezeu este mai mare decât a împăraților lumii care se bucura de bogatii dar inima nu le tresaltă de bucurie la fel ca vederea învierii lui Dumnezeu de către toți creștinii de rând 

Așa cum între apostol cel dintâi slujea tuturor așa si omul este lăsat rob a lui Dumnezeu dat si împărat cu datorii de drept chivernisiți al bogățiilor din lume ca slugile care au fost lăsate stăpâni peste putine si apoi li s a înmulțit darul cum e mai bine sa avem de administrat o Mânăstire mare si sa ne bucurăm ca slujim unei comunități mari si unite sau sa simțim povara muncii istovitoare si sa ne lenevim si sa vorbim de rău ca muncim prea mult fără rost

 --Dacă ne credem stăpâni peste lumea aceasta si le îmbuibat cu lăcomie ca împărații fără de lege ei bine rânduiala aceatei lumi ca la primirea vremii este sa ne scara afara in Rușine in chinuri goi si batjocoriți de aceea dacă știm aceasta omul înțelept trimite solo si bogatii in locul in care va fi exilat ca la plinirea vremii sa nu petreacă veșnicia in pustiu ci in împărăția care si a adunați încă din aceasta lume ca un negustor si împărat înțelept nerisipitor si econom

-Nu numai gura sa flamanzeaaca ci si ochiul auzul picioarele si mâinile 

Iar dacă ai ceva ce te smintește arunca l si pune in locul lui o icoana ca va avea grija Dumnezeu sa randuiasca si sa îndrepte cele drepte ale sale se aceea si pe Adam nu l a lăsat căzut si pierdut ci a venit după el intru aceasta nădejde si a lui David cel ridicat din păcat si eu nădăjduiesc si nu uit păcatele mele si nici puterea lui Dumnezeu de a ierta păcatele dar nici dreptatea lui dacă voi înceta sa ma porcăiesc si sa ma amețesc pentru ele crezând ca sunt mai vrednic decât alții fără păcatele mele si slăbiciunea mea nevrednică înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor care sunt chip si asemănare deci care este nevrednicia mea înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor este dar cele care le asum pentru el doar pentru el sunt ca sa nu pierd plata de la el

-Oamenii mari si luminati văd in cuvântul omului mic si slab orice minciuna in chip de smerenie orice clevetire in chip de nedreptate si orice trădare in chip de milostenie

-Dacă sfinți parinti in curăție gaseau lacrimi de pocăință si smerenie si chemau la ei pe Dumnezeu in rugăciunea inimii lor simțim du l mai frumos si mai presus de Frumusețea versurilor si a cântărilor revelatoare de har si sfințenie ei simțeau acestea in motivul  pentru  care au ales pustia sa îl vadă doar pe Dumnezeu si lumii sa rămână asceza trupului care ii ajuta sa îl  găsească pe Dumnezeu 

-Când a căzut Adam Dumnezeu nu a dat timpul înapoi ca sa nu mai cada in păcat ci fapta lui a rămas in chipul omului mii de ani si multă lume a suferit deci pentru păcatul neascultării mele de ce ma ascund ca Adam si cer uitare in loc sa ma porcăiesc pentru viața mea rupta cu păcate pe care o voi purta pana la moarte pocăință ma pentru ele cu mila si cu iertarea de la Dumnezeu  

-Umilința si credința in mărturisite tare fără de păcat ce ar fi dacă orașele ar avea episcopi județele argi episcopi si mitropoliților sa rămână la fel  si pentru saptispe creștini din oraș sau chiar județ sa fie un diacon un preot un episcop si un arhiepiscop ca Grigorie din Neo Cezareei saprispe a găsit cretini saptispe a lăsat păgâni 

-Mare păcătos sunt su multe si mari si de neșters sunt păcatele mele ca  care le am greșit încă duc amărăciunea răutăților mele in viața lor si o vor duce cu ei si in viața de apoi iar eu vin cu minte vicleana cerând de pa Dumnezeu burete si uitare sau ignorate in loc sa cer pocăință iertare de păcate si dezlegarea celor cu care am greșit 

Si uit ca suferinta pe cruce nu s a făcut ca o adiere ci cu chin suferinta si răni pana la moarte nu pentru păcate fictive sau reguli sau ideologii cu pentru adevarata moarte din trup a păcatului săvârșit cu care credeam ca voi negocia cu Dumnezeu iertare si ca va ignora faptele mele de aceea nici pocăință nu am dobândit pentru grelele mele păcate ci doar când doresc harul văd marea osândă pe care o merit dacă voi cere cu nevrednicie si nepocainta unele ca acestea  ca si  zice pamvo ava ca nu in doar cântări meșteșugite este pocăință ci înfățișarea spre pocăință înaintea lui Dumnezeu si cum caut eu vindecare in firea femeii mele când eu am luat o doar pentru păcatele mele si copii iau firea ei si nu știu cum sa aduc in inima lor pe Dumnezeu dar am pretenția sa stau cu har in altar

-P s o zi buna se termina cum începe

miercuri, 17 aprilie 2024

Pag28

 48 se postări recuperare

* Uciderea pruncilor se către Irod  arată ca toți oamenii din  lume au dreptul de a fi stăpâni dar adevarata stăpânire este in ceruri nu in aceasta lume

-Pământ ești si in pământ te vei întoarce iar sufletul va fi trimis in locul unde a fost aruncat cel ce te a sfătuit sa nu Asculți de Dumnezeu, sa rămâi in asemănare si ascultare ca un fiu de el deci revenirea la Dumnezeu este ridicare din pământ din neascultare si din locul in care am fost Izgoniți

- Cu o moarte tot murim si decât sa murim neputincioșii si bolnavi nu mai degrabă murim pentru hristos si valorificam moartea si așa ne mântuim si mai înainte de vreme si scăpăm si de rușinea si căderea si lupta pentru trezirea pocaintei in sufletele noastre ca sa ne mantuim si sa ne apropiem de Dumnezeu  Iar dacă Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre si a făcut si pământul pentru noi oare noi cu ce suntem datori  celui închis sau robit nu suntem dator sa venim sa sa ii facem sa se simtă oameni si sa propovăduit mila si putința lor de a se ridica din deznădejde si izolare , la Dumnezeu 

Prin Adam oamenii au murit prin hristos au înviat Dumnezeu nu e dătător de moarte ci e dătător si lucrătorul vieții Corinteni-

-Omul este mare când este cu Dumnezeu nu din mândrie ci pentru ca se afla lângă izvorul vieții dar acest izvor seaca dara omul nu mei este vrednic

-cine lasă si cine ia femeie lăsată săvârșește adulter din același gând cu necredință si neascultarea către Dumnezeu 

- hristos a suflat duh sfânt asupra apostolilor înainte de Pogorârea d h pentru iertare păcate si celelalte taine 

Virtuțile către Dumnezeu nu sunt de-acord cu economia acestei lumi dar cu economia vieții veșnice este singurul schimb pentru dobândirea ei si a credinței

-Omul părăsit de Dumnezeu își cunoaște neputința sa așa si sufletul împătimit suferă lipsa lui Dumnezeu si a vieții si neputința de a fi lipsit de patimile care se hrăneau nefiresc in lume care încă cer de la el rasplata 

-De ce se mândresc unii mai presus de Dumnezeu cu fapta când duci Dumnezeu când era pe pământ nu a ridicat firea sa mai presus decât împlinirea legii vindecare si propovăduirea îndreptării firii omului prin credința la Dumnezeu

-Fecioarele nu pentru păcate au fost oprite ci pentru lipsa bunătăți si milei din inimile lor Semnificația uleiului e milostenia

-Oamenilor li se Dăruiește adăugire de viața pana i se săvârșește vremea horarata lui pentru dobândirea Mântuirii

- Așa cum universul are forma activității neuronale a unui gând ideea creatiei a început undeva in univescul creat si a avut ca obiectiv crearea pământului ideea finala deci tot universul este harta neuronală a ideii lui Dumnezeu care a dus la crearea pământului

- Ioan nu a devenit apostol pentru ca el si a continuat misiune de lupta si îndreptare a comportamentului cu pocăință pentru pregătirea întâlnirii cu Dumnezeu deci el a atacat pe plan politic păcatul conducătorului iar Dumnezeu si a văzut de aranjarea treburilor duhovnicesti

- Deci Dumnezeu a întărit si asemănarea omului cu Dumnezeu si posibilitatea omului de a sta sub ascultarea lui Dumnezeu intr o atâta fără conflict sau contraziceri

- Întruparea lui Dumnezeu este o exemplificare ca ascultarea de Dumnezeu a firii umane in totalitate pana la moarte este posibila așa cum o arată Dumnezeu care si a asumat deplin umanitatea si a rămas deplin si Dumnezeu ba chiar pe aceasta cale a definit o noua cale cea a învierii si înălțării la Dumnezeu cale pe care omul o are ca exemplu

- Inmloc urat nu stau porumbei sunt iubitori de oameni si este cea mai blândă dintre păsări

-Îl ținea in apa pana la gât pana marturisea toate păcatele

-După vârsta de treizeci rodește păcatelor

-Ioan boteza cu botezul pocaintei pregătire pentru venirea mantuitorului

-Ioan nu știa  pe cine propovăduia ca Mesia  al lui Dumnezeu  ci i s a spus ca peste cel care se va pogora duhul sfânt acela eate deci ioan boteza pentru curăția pentru cel care urma sa se arate curat la botez  care urma sa îl cunoască atunci când va veni sa se boteze 

-Pentru clevetitori nu departe eate si uciderea ca lăsându-se lăsați duși de voie in clevetire ura si dispreț si minciuna cu limba lor moarte aduc si defăimare aproapelui si celor care ii nedreptățesc dar toate sunt in inima loc ca nu au pace iubire nădejde dragoste si încredere in Dumnezeu deci cel ce lovește cu cuvântul nu este departe de lovirea si cu fapta si duși de manie renunța la bunul simt si ajung si la fapte fără cuget dar dacă vor vedea chipul lui Dumnezeu din om si iertarea care o cer de la Dumnezeu o văd si in aproape ca cel ce ca Dumnezeu ii cere sa se comporte si Dumnezeu ne cere sa fim asemănători si ascultători lui dar știind ca de la el vine harul asemănării iertarea si însuflețirea credinței fără Dumnezeu de care ne apropiem cu smerenie credința noastră nu are putere ca de la Dumnezeu vine puterea si cuvântul mărturisit al credinței tot de la el vine chiar si atunci când mărturisim pe el înainte de moarte lui ne mărturisim ca este mai presus de moarte ca cel ce a călcat moartea cu moarte si a înviat din morți si a ridicat si pe om cu el la Înviere si la împărăția cerurilor s a înălțat cu tot cu oamenii care cred si îl mărturisesc

-Când Dumnezeu a creat lumea el avea de gând sa rămână in comuniune si unit cu creatia sa dar omul a decis ca vrea sa traiasca fără prietenia lui Dumnezeu si s a despărțit de el si a dobândit ai moartea Despărțindu se de dătătorul de viața 

-Dacă Dumnezeu s a întrupat si a luat trup omenesc si cu măsura simțurilor si cu întreaga viața omului a curățit firea omeneasca necoplesind cu cumnezeirea sa firea sa omeneasca înțelegem de la facere natura suflării de viața care a suflători in om si in ce relație se aflamomul cu Dumnezeu in rai si cât de aproape este creatorul Dumnezeu de Creația sa si cât de aproape este Creația sa omul de Dumnezeu de aceea Dumnezeu s a făcut om ca sa întărească chipul si asemănarea omului cu Dumnezeu si luând calea suferinței pentru păcate a arătat omului calea pe care sa o urmeze ca sa ajunga la Înviere deci păcatele cu pocăință se spală si doar Dumnezeu le curățește si de povara lor doar după moarte ne liberam cu desavarsire chiar dacă Dumnezeu curățește firea omului de povara lor noi trebuie sa fim treji ca pentru noi nu e departe căderea si prăpastia păcatului su sa știm de unde ne a scos Dumnezeu si ca doar el ne poate scoate din păcat

-Munca pentru mântuire este disciplina interna si fapta pentru toți oamenii ca așa cum te ajuta Dumnezeu pe tine așa eate dumnezeul tuturor ai dacă ți-e îți da un bine spre mântuire este sa naști acel bine spre mântuirea tuturor cu pace blândețe si dăruire

-Deci se cuminte sa ne smerit pentru păcate sa cerem cu îndrăzneala mila si in numele celui ce ne va izbăvire si a ridicat păcatele noastre sa mărturisim cu glas înalt si curaj pe cel in care credem si care ne miluiește făcând voia lui si neiesind din cuvântul lui prin lucrul nostru dobândind curată mărturisire

-Îndrăzniți el a biruit lumea sa nu va temeți se cei ce ucid trupul căci sufletul nunpot sa îl ucidă dar dacă vom fi plini de păcate ca un gunoi la ghena vom fi aruncați neavand loc in împărăția cerurilor

-Cu multe patimi vin dar rog pe Dumnezeu sa îmi ia apărarea când cei ce vor sa ma osândească cu pietre sa fiu vrednic sa îmi spună ca mi a iertat gresalale mele si ale celor cu pe care i am înșelat spre păcat si eu sa tăgăduiește smerenia mulțumiri si pocăință pentru ghimpele din coasta mea 

- Așa cu el a suferit si a murit si a înviat așa si noi facem pentru el 

-Calea cea larga este mare pentru ca are toate rătăcirile in ia fără o cărare si un sens decât căderea in prăpastia râului unde duc rătăcirile iar calea cea strâmtă e sigura e cunoscuta si sigur duce in vârful muntelui ca pe drum sunt presărate in fiecare zi câte un sfânt si o învățătura 

Iar frica pe aceasta cale e buna dar tăria si neclintita e de la Dumnezeu si pentru Dumnezeu decu nu doar Dumnezeu ne întărește ci noi ne întărim in curaj pentru Dumnezeu in necazuri cerem ajutorul si tăria noastră este tăria si încrederea statornică in Dumnezeu pe care îl mărturisim si lui dedicam Suferințele noastre pentru urcusul spre el 

-Când vorbești despre Dumnezeu vorbește doar despre el prin cuvintele si faptele lui Iat tu sa nu apari in vorbele tale ca sa nu între slava despartă in tine ca pari tu a fi cineva pentru ca toți inteleg pe Dumnezeu si in el cred nu in tine de aceea smerenia e mulțumire a lui Dumnezeu pentru multele sale binefaceri 

-Dreapta judecata creștinească este de folos oricui ca o regula de mare preț dar nimeni nu spune ca e creștinească ci ca așa o are o lume civilizata dar de prunci prima data in biserica li sa spune sa nu fure si sa nu facă rău iar dacă acestea vor face ai pe fata când furam creioane colorate si pe fata mi s a spus dar nimic nu făceam in aceasta privința ci urmam lăcomiei si ma lăudam cât de strangator sund dar cu adunătura spurcata adunam ca nu țin minte sa fi colorat vreodată ceva cu acele creioane si toate au ajuns de s au risipit

-Viața e scurta dacă iei decizii care sa o facă mai grea lipsita de sens si o povara ea e scurta dacă te gândești ca doar munca si greutăți vei avea si puțurile pe care ți le oferă sunt praf in ochi lumini orbitoare sunete asurzitoare si miros înecăcios care îți taie simtul si simțurile dacă te expui mult la ele de aceea e scurta pentru ca nu are nimic cu sens si de durata de oferit decât dacă alegi alta viața decât cea care o oferă cei ce aleg sa urmeze vieții cu titlul viața e scurta

-Lupta cu pocăință pentru păcatul tău ca si cum te ai lupta cu păcatul însuși si cere de la Dumnezeu neîncetat îndurare si milostiviri nu ca te a lăsat in păcat dar si pentru păcatul de a te încrede ca Dumnezeu te va ierta uitând ca fără pocăință pe care nu o ai ninsori sa te intorci la Dumnezeu si tot Dumnezeu e cel ce îți îngăduie pocăință in inima ta ca sa te poți apropia de el

-Dacă ai probleme nerezolvate in trecutul tău uitate atent la ele si vezi cum ai greșit fata de Dumnezeu si cant trebuia sa ierți si nu ai iertat iar dava simți ca trebuie sa judeci un om duhovnicesc cu responsabilități in administrația bisericii ca nu își face treaba gândește te ca Dumnezeu si maica domnului ii acoperă pe cei cu virtuți si daruri duhovnicesti ca plata lor sa o primească in cer nunprin lauda de la oameni deci binele tău si rugăciunea ta sa o faci in ascuns ca sa Primești plata ta de la Dumnezeu nu sa o risipește in ochii lumii si inima si gândul tău sa nu fie la Dumnezeu ci la părerea oamenilor

-Așa cum un mușchi nu te lasă si arecarcel așa si mădularele învățate ci rugăciunea asceza sau postul trag spre rugăciune dar si mădularele date la păcat si mintea îndreptată spre păcat tot va zvâcnire din senin ca sa caute placeri la care au fost date așa si cu proorocii avacum mergea sa dea mâncare la seceratori ca le era foame dar Dumnezeu l a trimis la alt secerator cu același simțământ al inimii era si Dumnezeu si omul lui pentru cei ce secera pământul sau cei ce secera credința așa si Dumnezeu preface pământul pâinea dar de fapt prefacerea euharistiei e a credinței si a inimii oamenilor care sunt hrănite cu credința si mâncare sufleteasca de cel ce se preface pe sine medicament si iertare de păcate prin moarte amara trecând ca ierburile care aduc sănătatea trupului omorând boala dar supunându si trupul la o suferinta tămăduitoare de aceea omul cu Merenii pentru păcatele sale si pocăință sau reactivarea remediului pe care Dumnezeu l a dat odinioară pentru păcate pentru a reaminti trupului ca a fost iertat si ca menirea lui este sa meargă spre vindecare nu sa stea in locul unde a păcătuit de aceea păcătosul are munca mai mare pe calea spre hristos pentru ca trebuie sa supună constant trupul care ca un metal maleabil a prins gustul păcatului si trebuie ținut in frâu ca un cal nărăvaș sa nu mănânce din iarba ortavitoare de aceea si omul chiar dacă are mintea si direcția la Dumnezeu in urma lui trupul trage după păcat si ombla ca o mașina strâmba jumate pe contrasens in calea pericolului sau a păcatelor care așteaptă sa le întâmpine pe cale si care uneori umbla pe cale dreapta pentru a găsi oportunități mai de calitate pentru păcat de aceea si tinerii au impresia ca trăiesc intr o lume care le oferă de toate si nu au nevoie de bucuria liniștea si pacea gratis de la Dumnezeu si prefera sa muncească zi si noapte pentru păcate cu preț ascuns dar care se prefac a fi gratis din aceasta lume pana vor ajunge la neputința fiului risipitor când toate se vor lua de la el pentru ca nu mai are curăție a sufletului cu care sa plătească pentru păcate si nici la Dumnezeu nu poate reveni pentru ca povara păcatelor si necurăție trupului si a sufletului îl țin îngreunat in aceasta lume si nu mai poate Săgeta către Dumnezeu ca atunci când era curat si credea ca întoarcerea la Dumnezeu va fi ușoară neștiind povara la care se înhăma si lanțurile grele cu care se leagă dar din acea pocăință Dumnezeu a lăsat cale si exemple de mântuire dar calea este grea si anevoioasă si chiar dacă va ierta păcatele ele raman in sânul lui ca o amintire ca nu e vrednic de Dumnezeu dat Dumnezeu ii îngăduie cu dragoste si milostiviri curatindul ca sa se apropie de el 

-E mai ușor s cauți pacea in jurul tău decât in inima ta dara dacă nu ai inima împăcată nu va putea simți pace din exterior chiar dacă doar pace îl înconjoară iar când ai pace in inima ta in jur poate fi si sfârșitul lumii nici un rău nu poate întoarce de la pace  omul împăcat cu Dumnezeu 

-P s partea întâi din a doua călătorie cu folos




joi, 4 aprilie 2024

Pag 27

 48 de mesaje

Rugăciunea dun grădina ghetsimani a fost unire treimică  a voii lui Dumnezeu pentru soarta de izbăvire si ridicare din păcat a omului ca o împlinire nu doar a testamentului dar o împlinire cu dreptate a judecății lui Dumnezeu care pentru păcatele lui omul își pecetluite moartea dar pentru a împlini circumstanțele Mântuirii izbăvire si curățind toate faptele omului care l au dus la moarte Dumnezeu trebuia sa îl urmeze pe om pe calea păcatelor lui sa sufere îndepărtarea de chipul lui Dumnezeu din om adică Dumnezeu trebuia sa suporte in firea omului toate instrainarile morții care au intrat in firea omului prin păcat pentru a le ridica la mântuire prin curățirea si moartea si învierea la chipul si asemănarea de care si Dumnezeu se bucura sa vadă ca ucenicii lui au ajuns zilele împlinirii legii

Deci Dumnezeu se ruga unit in rugăciune treimică ca sa găsească o alta soluție la curățarea consecințelor alegerilor greșite ale liberului arbitru si vointe din om prin urmare Dumnezeu a urmat sa împlinească toată credința in care si cu care a crezut poporul ales dar sa si ridice din circumstanțele acelui timp si loc pe care Dumnezeu era nevoit sa le înfrunte fără a devia de la misiunea pentru care a venit pe pământ mântuirea prin credința si împlinirea credinței cu care a crezut poporul fără a se dezminți de adevar pana la moarte. Învierea fiind o pregustare a Mântuirii si judecății de apoi care s a împlinit spre credința si mântuire deci toate se leagă la Dumnezeu in circumstanța istorică fără sa se înstrăineze de adevarul si mărturisirea proprie ca Dumnezeu de aceea pana la Mântuitorul păcătoși erau sortiți morții iar de la Dumnezeu Mântuitorul in istorie a început activitatea iertătoare si mantuitoare încă din aceasta viața având ocazia nu doar de o supunere sub legea lui Dumnezeu pentru a menține vie credința ci o vie conlucrare si trăire a Mântuirii prin credința care prevede prin sacrificiul morții păcatului si învierii prin unirea in rugăciune cu hristos care s a unit in rugăciunea și-n chetaimani ca o pregustare a patimilor ce aveau sa fie asumate viu așa cum si credința asumării lui Dumnezeu cesesita sentimente reale adevărate sincere si vii 

Oricâtă credința si siguranța in ordinea si adevarul lui Dumnezeu din credința dreptatea calea si viața pe care si o oferă pentru a fi urmată lui Dumnezeu tot ii suntem datori c-o o moarte dacă nu pentru cea a lui Adam pentru pentru căderile din viața noastră știute si ne știute care au venit ai vin din lipsa prezentei continua pe calea conștientizată a vieții mantuitoare pe care o purtam fiecare cu specificul si identitatea lui personală cu toate greutățile la care Mântuitorul are soluția supreama iertare iubire răbdare si credința dar si verticalitate curaj in deplina asumare a propriei cai mantuitoare cu nădejde deplina in credința care ne ca mântui după ispășirea morții cu care si păcatele si neputințele acestei vieti pier dar pana atunci avem responsabilitatea sa ne asumam deplin propria mântuire su smerenie pocăință si deplina credința in Dumnezeu


P s 48 ajuta doamne cu nădejde si tărie deplin credința  si iarta neputințelor si slăbiciunilor mele lipsa credinței 

Psp s dacă un chibrit se maleazanin timp ce arde înseamnă ca un material controlat static cu bobine giroscopic poate crea din nisip cu pălitură de fier o forma tridimensională dacă se lasă sub presiune in vid iar dupa ce sunt eliberate in atmosfera pot lua instantane sub forma de vata de zahăr diferite structuri care pot si si baloane de sticla in care se eliberează leon si pot pluti magnetic sprijinita pe drone zburătoare ca un neon aprins

  gazul poate fi lichefiat poate fi condensat in ceata si nor si poate fi simțit transparent in umiditate atunci gazul sau vaporii de apa exista in mai multe forme de stare gazoasă in atmosfera de aceea apa deja exista in atmosfera pana sa se formeze vizibil in volum un nor sau stare intermediara între inghet si dezgheț gazos a apei prin urmare apa se găsește natural înghețată solid lichida in temperatura medie a planetei si gazos tot liber voluminos in nori sau gazos lichefiat in atmosfera aproape ca lumina pana sa de despartă frecventele apa este transparentă in atmosfera 


marți, 2 aprilie 2024

Pag 26

 48 de legături sau teorii 

Is ra el cel ce s a luptat cu Dumnezeu cel ce l a învins pe Dumnezeu cel egal cu Dumnezeu cel ce s a inteles cu Dumnezeu cel ce îl are pe Dumnezeu de partea lui cel ce are doar un Dumnezeu si dumnezeul lui este cu el 

Ca sa crezi in Dumnezeu trebuie sa ai încredere in tine ca crezi in Dumnezeu trebuie sa ai curaj sa îl înfrunți si sa devii ca el in asemănare si el sa fie de partea ta si sa lucrezi împreuna un las nu poate lucra cu Dumnezeu pentru ca se sperie de tăria lui si duce după calea ușoară si după plăcerile ușoare nu după munca care iese din aceasta lume si considera toate bogățiile lumii moarte si împărăția lui Dumnezeu vie adevarata si gata de cucerit prin credința viraj nădejde conlucrare cu Dumnezeu si iubire de Dumnezeu 

Poporul care nu doar ca s a luptat cu Dumnezeu dar l a si răpus omorât pe Dumnezeu pentru a fi ca el precum babilonieni care nu au ajuns si s au împrăștiat in Neînțelegere si lipsa unității in cuvânt cuvântul nu era cu ei erau străini de Dumnezeu 

Dar ce ar fi ca moise si generația lui sa fie alt ceva interpretativ poporul Israel nu era un popor intrat in robie prin cucerire si nu erau sclavi legal ei doar munceau pentru hrana lor si erau angajați pentru minca lor dar după cum știm omul care munceste si este liber prospera si erau un pericol pentru omul egipteanul de rând care nu muncea nu avea un venit si nu își permitea sa crească o familie sau dacă își permitea de ce sa renunțe la privilegiul de casta aristocratică administrativă superioară naționala pura prin autohtonul culturii si religiei naționale deci era norma ca o lege si un plan si o măsura trebuia luată împotriva clasei muncitoare e israelitenilor care erau de ne-am străin dar de care nu se puteau lipsi si nici nu ii puteau trece in rândul sclavilor  de pe o zi pe alta de aceea trebuiau asimilat sub o forma sau alta aparent planul de control al procreației era sa rupă linia paternă omorând primii născuți de parte bărbătească astfel teoretic creând ocazia unei asimilați a poporului in clasa muncitoare autohtonă încercând se o alienare a apartenentei la cultura si ne-am prin unirea femeilor lor cu bărbații egipteni astfel copii lor devenind in o generație biligfi iar următoarea generație asimilați problema cu omorârea fiilor a nepoților sau a fraților Creează in conștiința unui neam o rupere de agresor si dorinta de despărțire de el dar ca sa ii contracareze si pe plan religios egiptenii au salvat un fiu pe care l a adoptat Faraoana mama adică acel fiu devenea din punct de vedere cultural parte din Panteonul divin al familiei regale așa cum făceau mai târziu otomanii cu fii de boieri pe care ii Creșteau apoi Ii trimiteau ca conducători fideli celor care i au refăcut uneori cu succes alte ori creăm potrivnici fanatici 

Dar Moises si presupusa ruda vitrega ramses care urma sa aibă in subordine o persoana asimilata familiei regale ca un apendic regal care urma sa țină sub control poporul caruia i s a creat in conștiința si cultural o imagine a unui conducator unic dintr o generație sacrificata  creând cultul imaginii in conștiința poporului 

  problema cu acest popor care urma sa se lupte cu însuși regele zeu adevărat cel ce a învins zeul si a scăpat cu libertate 

Așa cum egiptenii au încercat sa nască un zeu si împărat (pe moise prin care doreau supunerea unui popor liber) omorând primii nascuti așa mai târziu au încercat sa ucidă un împărat si Dumnezeu omorând o alta generație de copii care mai apoi in conștiința de grup si de neam s a conștientizat si s a născut si a crescut ideea de eliberare a poporului de sub o robie omul întotdeauna  își conștientizează robia si își caută izbăvitor 

P s un om in obezi si lanțuri care se zbate posedat de gândul la  libertate mai devreme sau mai târziu se va elibera sub o forma sau alta si nu se va lasă bătut fără ea chiar dacă șansele libertatii sunt evident pierdute Un om care a gustat libertatea știe pentru ce lupta. Un om căruia i se interzice libertatea lupta lui devine o otrava pentru cei care îl văd si naște in conștiința lor ideea de libertate si exemplul luptei pentru ea 

 P s si astăzi cei ce au gustat libertatea intelectuala a Internetului care astăzi e umbrita când lumina ei nu se va mai întrezări gândul  eliberării  va deveni un cult de aceea tot ce s a întâmplat in isorie nu se va mai repeta pana când ultimul care mai știe care au fost vremurile depune mărturie in fata celor care fac aceleași greșeli


De ce oamenii își imaginează un viitor după conștiința păsării de cuc care dubios a creste ca pasare si nu ca alta specie oamenii își imaginează ca după sfârșitul pământului pe care l au intuit științific ca vor emigra către alt cuib si ii vor creste alta planeta dar nici o minte luminata nu își imaginează ca umanitatea îl va descoperi fizic pe Dumnezeu si planeta lor va deveni creatorul pământului si nu un alt pământ adoptiv sau planeta artificiala de ce acest Dumnezeu care este dătător de lumina si viața nu poate fi o ultima varianta după trecerea la cele veșnice a sistemului acesta solar care  încă nu are un nume? Galaxia are calea lapte dar soarele nu are nume si planetele lui nu au nici măcar luna nu a fost personalizata cu un nume ele sunt cele ce sunt si definiția a acelora asemănătoare cu ele ca Dumnezeu el este cel ce este si dumnezeul adevărat de aceea omul crede si simte dar ce simte nu e de la el sa dea mai departe ci e o credința vie si atât timp cât o simte o sărbătorește asigurat de continuitatea bisericii omul nu e ateu îl are pe Dumnezeu in credința lui si Dumnezeu ajuta neștiinței si necredinței lui prin harul sărbătorii omul sinte si e viu in credința nu e doar știință e adevarul si certitudinea existentei lui Dumnezeu in viața omului cultura atee a șters cunoștința despre Dumnezeu dar nu a putut sa îl șteargă pe Dumnezeu din inima in care sta  credința lui de aceea risipitori si înșelătorii vor trece prin viața oamenilor ca praful si omul se va șterge si se va spală pe Ovi si își va păstra chipul lui Dumnezeu curat

Dacă lui moise i a luat 40 de ani sa nască in inimile oamenilor  pe Dumnezeu si sa rămână statornic si ca mostenire si testament si zestre in amintirea si in viața si in legea si neamul si comportamentul lor pe Dumnezeu 

In pustie s a născut si a crescut poporul lui Dumnezeu si al lui Dumnezeu era acest popor nu al lui moise el a fost doar un mijlocitor si al pământului rămâne si in împărăția lui Dumnezeu intra poporul botezat si pecetluit in legea lui Dumnezeu iar in acea cetate l au așteptat pe Dumnezeu 

Căderea in păcat se simte in viața omului urmele aceatei căderi este neputința credinței in Dumnezeu este uitarea lui Dumnezeu este ignorarea Dumnezeu era prezent viu in viața lui Adam dar după cădere credința îl cheamă înapoi in viața omului pe Dumnezeu așa cum îl chema Dumnezeu pe Adam in rai dar Adam nu auzea din cauza păcatului si a căderii in ne ascultare Adam si omul căzut nu îl mai aude pe Dumnezeu nu mai asculta de el nu îl mai vede nu îl mai simte de aceea credința este calea adevarul si viața doar ea este calea pe care omul îl cheamă la el si Dumnezeu vine si se face viu prin duhul sfânt in viața lui datorită mantuitorului care a făcut posibila existența lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor fiu care vine de la tatăl veșnic si atotputernic pogorât pe panantnprin cuvânt si fiu iubit nedespărțit in iubire Iisus nu s a despărțit nici o data de tatăl si nu a dumirit nici o data lipsa iubirii tatălui dat a simțit lipsa iubirii tatălui in omul căzut la care s a pogorât pentru a l ridica la tatăl su a suferit cu oamenii cu care s a unit in iubire pentru a i ridica la iubirea tatălui prezenta între tatăl fiu posibila in viața omului prin duhul sfânt care unește pe om cu Dumnezeu ca Dumnezeu in treime 

Poporul ales a fost incubatbin deseori pentru a primi viața ca el sa fie cetatea in care Dumnezeu se va naște si in care își va apropia împărăția de omenire pe pământ

Vedem ca Irod se întreba cine este acela asemanator in comportament cununăm ca el era sigur de moartea lui ioan ca a văzut o cu ochii lui 

Vedem ca ioan după tradiție era călăuzit de un înger deci nu era nevoie sa fie apostel el cunoscând si Trăind si Trăind voia lui Dumnezeu el îl cunoștea pe si recunoștea pe Dumnezeu si era in lucrare si cuget alături de Dumnezeu deci chiar dacă nu era închis misiunea lui era doar de a pregăti conștiința pentru venirea lui Dumnezeu el rămâne un Prooroc care l a cunoscut pe Dumnezeu si si a văzut proorocii împlinita după el vorbitorii de Dumnezeu erau apostoli preoți si diaconi acoperiți de duhul sfânt de aceea misiunea lui era legată cu legământ de poporul ales pentru a i trezi credința si conștiința chiar si la apocalipsa tot imaginea lui Ilie sau ioan va fi de chemare la credința de aceea apostoli erau propovăduitorii Abuliu hristos in principal si lege secundar pe când ioan era îndreptățit al legii apoi propovăduitorii cu trimitere la hristos puțin diferit desi aceeași lucrare in principiu

luni, 1 aprilie 2024

Pag 25

 48 de îndoieli 

Dacă Dumnezeu le a creat pe toate si toate erau bune si după s a odihnit de ce vine omul si cere de toate de la Dumnezeu si vrea un duh magic in o lampa sa ii îndeplinească toate dorințele si problemele un servitor care sa îl comande in dreapta si in stânga ca sa nu își bată capul si sa nu între in comuniune si înțelegere cu lucrurile create de Dumnezeu pentru probleme de rand  din cale sa trimită  Dumnezeu un înger sa dea din cale problema sau pentru o mașinărie creată de om nu vine Dumnezeu sa o repare dacă omul se leagă la cap si nu îl întreabă pe Dumnezeu cum si de ce ii cere lui Dumnezeu sa îl dezlege la cap când doar omul trebuie sa ridice lumea din jurul lui la întrajutorare si comuniune in care Dumnezeu conlucrează cu voința putința nădejdea si credința omului si a oamenilor in comuniune deci orice ajutor nu vine neaparat direct de le Dumnezeu ci prin conlucrarea comuniunii in Dumnezeu pe toate le face posibile pentru un bun comun unul pentru altul dar acel bun nu e un bun independent ci un bun social pentru care unul renunța si unul in nevoie beneficiază

Lucrarea lui Dumnezeu in lume si in soarta lumii este mult mai mare dar putini pot înțelege continuitatea rostul si ordinea lucrarii lui Dumnezeu in lume dar si mai putini își pun liberă lucrare a voii libere si arbitru lucrarii cunoașterii si înțelegerii lui Dumnezeu in lume mai apoi si participarea la lucrarea activa a lui Dumnezeu cum ar fi sărbătorile si duminicile si rânduielile dedicate conlucrării cu Dumnezeu apoi faptele si virtuțile care facilitează lucrarea lui Dumnezeu in lume pentru ca toți merita sa fie ajutați dar dacă nu are Dumnezeu oameni virtuoși in lume rasplata si dreptatea si o va primi in lumea de apoi 

apoi mulți îl acuza pe Dumnezeu de ce  nu intervine Dumnezeu in unele probleme care țin de viața si moartea unor aparent nevinovați in diferite circumstanțe nefaste dar uneori oamenii care aleg sa se ducă la război ca sa se lupte pe viața si pe moarte nu l au întrebat pe Dumnezeu dacă au voie sa se joace de a viața si de a moartea lor sau a aproapelui pana si in propovăduirea lui pe pământ Dumnezeu i a acuzat pe cei care lucrează aparent si fals lucrarea cu viața si pe cei care nu lucrau cu credința i a ocolit dar si cu îngroparea morților dumnezeu a spus sa lase morți sa își îngroape morții deci exista o lume separată de biserica pe care dumnezeu ii lasă in plata lor sa își urmeze viața după ritmul ei natural in care dumnezeu nu intervine dacă nu este chemat sau dacă dreptatea vieții nu își urmează o cale naturală pe care si dumnezeu o apreciază si susține in forma si ordinea ei naturală ca un nor care in unele locuri se apleacă si lasă ploaie si in alte locuri o ocolește si vata florilor nu mai eate susținută in ritm firesc

 


P s  dacă ai in jurul tău biserica si Dumnezeu lucrează prin oameni si har dacă ești in pustiu doar prin rugăciune individuala intri in unire cu Dumnezeu 

duminică, 31 martie 2024

24 pag

 48 de pagini regândite

Dacă moise a fost doar un reprezentant legal poporului afiliat egiptenilor si el reprezenta legal administrativ si juridic poporul iar când s a dat legea limitării procreării pe parte bărbătească a poporului care ca in India era o casta muncitoare supusa castei egiptene dar fără a se afiliat cultural etnic sau legal drepturilor autohtoni dar cam câți oameni ar fi câteva mii sau zeci de mii in un oraș ar veni cam patru zeci de mii nici mulți cici putini cam cât un stadion destul sa fie greu de administrat dar si destul sa fie o hărmălaie de oameni care pot fi uniți sub un singur lider administrativ se pare ca natural sau supranatural poporul ales si egiptenii erau supuși unor fenomene naturale si geologice prin care se pare ca insecte animale si boli se abateri asupra acelui loc aparent nelegate între ele dar logic se poate presupune ca ceva deleagă si se hrăneau unele pe altele de la primele evenimente pana la fenomenul geologic al apei si al manei rânduite in mod natural si providențial sub circumstanțe ori naturale ori supranaturale sau poate împreuna legate problema este cu tăria inimii egiptenilor care aveau nevoie de o pregătire si de o dorinta de la sine voita de a se despărți de poporul slujitor sau de clasa muncitoare pe care au decis sa o decimeze si sa o pună la munca in mod inuman care l a deranjat pe Dumnezeu care poarta de orânduirea si ordinea vieții omului pe pământ dar se pare ca toate lipsurile si nenorocirile au fost legate si de credința lor semnificațiile celor zece năpasta având simboluri răsturnării valorilor religioase si sociale morale economice si ideologice fundamentele structurale ele cetății Egiptului fiind zdruncinate de la NiL care era sursa lor de viața pana la fenomene naturale pana la animale ajungându se chiar la structura socială primii născuți fiind luați de la ei din cauza inimii împietrite fata de sclavi lor pe care nu doreau sa ii elibereze crezând ca e dreptul lor sa stăpânească sclavi dar acestnpopor a fost ales de Dumnezeu spre eliberare din robia lumeasca in robia către Dumnezeu poporul care a fost marcat de moartea primilor născuți aceasta jignire nici Dumnezeu nu a lăsată o nerăsplătită dar a lăsat sa treacă patruzeci de ani sa scoată acest ghimpe din inima poporului ales așa cum si pe poporul ales l a ținut in pustie alti patruzeci de ani pentru a se forma cultural ca popor slujitor de Dumnezeu dar chiar si aceasta lege pe carenil avea in frunte moise însuși moise nu va intra in cetatea aleasa ca semn ca acest popor nu e al lui moise ci este dedicat lui Dumnezeu si Mântuitorului iar moise si mai apoi Ilie sunt slujitori ai mantuitorului poporul intrând sub autoritate divina iar legea fiind o trăire pe care o pune in slujirea lui Dumnezeu sentimentul de eliberare si amărăciunea eliberării cu gustul amar al morții celor care i a stăpânit dar cu sentimentul eliberării arătând ca eliberarea lor s a făcut cu prețul morții neputința lor de a se elibera prin pace i a costat cu moartea pe cei care ii asupreau deci cei ce țin oameni nevinovați in robie dacă nu se porcăiesc vor plăti cu înlăturarea lor din aceasta viața pentru a elibera pe cei care si au pus nădejdea in eliberarea lui Dumnezeu 

Poporul sintea ca ceea ce caută ei eate un sentiment religios dar descărcarea acelui sentiment nu se făcea in idoli nădejdea lor nu era întărâtați ce le rememorau din robie ci ele trebuiau formate si îndreptate către o conștiința noua nu spre un sentiment stocolm de minte robita unor forme fără viața ci toate sentimentele chiar si cele de foame si sete trebuiau îndreptate cu mulțumire către purtarea de grija a lui Dumnezeu

P s ce interesante erau cetățile antice toate casele aveau pereți comuni ca intr un apartament toți erau vecini si sentimentul de individualizare era unul străin toți aveau o vatra comuna o pâine comuna un cult comun pana la venirea credinței creștine când sentimentul de comuniune era împărtășit si cu Dumnezeu care ii despărțea pe cei buni de cei ce nu credeau de aceea podoabe paganeati au devenit gunoaie si coloane si alte ornamente de marmura  ale templelor pietre îngropate la temelii  

Este greu sa înțelegi cum fără pocăință nu poți sa îți eliberezi mintea si fără sa închizi ochi nu poți simți si auzi ceea ce crezi si ce vine din inima fără a asculta pe Dumnezeu in voința inimii nu simți ca libertatea in voia lui Dumnezeu este o desăvârșire a libertatii de aceea trebuie sincronizată rațiunea si voința inimii prin curățirea cu rațiunea lui Dumnezeu prin iubire de adevar apoi toate se sincronizeaza in sentiment trăire credința si adevar cu Dumnezeu care poate fi pus in practica in viața

sâmbătă, 30 martie 2024

Pag 23

 48 de situri suprapuse

Postul a fost pus primavara si toamna pentru ca primavara plantele se încarcă cu o substanța dătătoare de viața revigoranta intineritoare si dezmortitoare ba si înfloritoare substanța aceea devină activa si in corp dacă nu este amestecată cu grăsimi care satureaza corpul cu hrana animală care este mai ușor de digerat decât cea vegetală apoi vedem ca si vinul mai fierbe o data primavara chiar dacă e in beci la temperatura si umiditate controlată deci plantele reacționează la anumite schimbări in atmosfera in pământ in lumina si in energia si câmpul magnetic degajat de pământ putem ajunge la ideea ca însuși pământul este dătător de viața si el degaja o energie ajutătoare vieții conform porunci divine sa dea pământul viața plante si așa mai departe si apa care este cea mai vizibil sensibilă la sfințirea de la Boboteaza si ea influentează chiar Planctonul si Insectele mici cu care se hrănesc cele mai mari animale de pe pământ cu abundenta dătătoare de viața a apei

Apoi toamna vedem ca vegetația se pregătește de iernat intra in gibernare si conservare iar semințele intra in o rezistența la inghet pana si unele animale intra chimic in o stare de adormire care se reactivează la caldura 

Apoi vedem ca oamenii si au pus sărbătorile in aceste momente in care natura declanșează in sine sub influența astrală vegetală si geologica meteorologica si in fluxul si refluxul apei si observam ca ceva se întâmpla in aceste momente de cotitura parca sub influența unei vointe natura începe sa se miște după soare după umiditate vântul se schimba in sens opus aerul miroase altfel animalele se trezesc sau se comporta sub diferite atitudini si așa mai departe 

P s grecii se pare ca au folosit marmura curată de înaltă calitate si cu ornamente deosebite  pentru a promova o identitate cultura si atitudine deosebita asupra comportamentului declanșează o stare de atracție de curiozitate primitoare unire si dorinta de a cunoaște si de a face parte din acea comunitate care promovează astfel de valori dar după se pare ca au venit romanii care au folosit cetatea pe post de depozit de aceea sunt atât de multe cioburi de ceramica sau cărămida in zona pentru ca atrăgea Hoții care spărgeau ce prindeau apoi am văzut ca in biserica in aplatizare dreapta colt in fata a carescut un copac loc unde

Se puneau Moaștele apoi alt copac a crescut in spate stânga

Loc inde se înhuma arhiereul sau ctitorul si am mai văzut si micul șarpe mitologic încolăcit care stătea la soare pentru a se dezmorți de primul primăverii șarpe care mănâncă Pești si berze care si ele mănâncă șerpi șoareci si alte vietăți care se Grănescu unele cu altele si nisipul auriu si curat al malului a fost interesant la vedere 

Se simte in duhul unei Cetăți ca se comporta ca si cum ar stăpâni timpul pentru a dăinui peste veacuri când alții se comporta ca si cum își trag ultima suflare si următoarea generație se va risipi in lume așa si cu oamenii de știință calculează car uita sa ia in considerare ca ceea ce calculează poate lua decizii in urma unor factori cumulați aleatoriu dar circumstanțial ca un port căruia i se Închide intrarea spre mare si devine lac iar cetatea port da faliment pentru ca nu mai acre acces la mare pentru desfacerea si transportul mărcilor apoi  care ar fi șansele ca un vulcan sa degaje in aeru o cantitate mare de cenușă bogata in metale conductoare iar cenușă sa fie ridicată in atmosfera de un front atmosferic care mai apoi se va forma intr-o Fortuna ce poate acoperi pamantul pe o arie atât de mare in cât sa influențeze câmpul magnetic al pământului care in schimb reacționează cu mișcarea plăcilor tehtonice intr un ritm mai accelerat ajungând ca Mișcările  plăcilor sa para munți ce parca s au învârtit după o furtuna care s a mișcat după luna si după soare si mai vedem ca omul încă se mișcă după natura doarme noaptea si se trezește ziua  unul si a făcut casa pe piatra altul pe dărâmături celuilalt 

joi, 28 martie 2024

Pag 22

 48 de prieteni

Dumnezeu când stătea la masa cu apostolii le mărturisește ca de mult își dorea sa stea la masa cu ei si sa mănânce cea din urma cina care s a numit si cea de taina sau taina euharistiei 

Dar si spălarea picioarelor tot prietenește si ca o gazda primitoare le a spălat picioarele toate interacțiunilor aveau origine in interacțiuni emoționale umane de socializare de aceea si săracii care sunt hrănit-o de cei care caută sa urmeze emoția credinței in Dumnezeu cu aceeași împărtășire si Dumnezeu participa emoțional la orice interacțiune umană care ridica starea de spirit deasupra stării omului de supraviețuire parca la toate bucuriile omului participa si Dumnezeu dar parca cel ce face bucurii si stârnește bucurie prin fapte este un eliberator și-n starea de neputința a vieții un gest ce îl pune in echivalenta de fapte si in activează pe Dumnezeu in firea sa de aceea cu cât o regula te provoacă sa nu vorbești de rău sau inutil sau sa vorba prea sloboda ba chiar bargitoare nu îți îngrădește libertatea ba chiar îți îmbogățește starea de recunoaștere si întărire a spațiului minții si conștiinței 

orice auto depășire intelectuala in diferite domenii rămâne rece dacă nu se ridica la o valoare ce este  ideal științific dacă nu pleacă de la bunătate  umanității si provoacă bucurie si liniștire a tumultului  vieții de aceea  Dumnezeu este cel mai înalt si ideal de relaționare trinitara el este iubit de tatăl ce îl are din sine ca un fiu iar duhul sfânt este mangaietorul sau Pogorârea întruchipată a iubirii tatălui către fiu adică intercomunicarea iubirii de aceea cel ce iubește ca Dumnezeu  pe fii lui Creează loc sălășluirea Duhului sfânt precum reprezintă iubirea dintre tata si fiu așa asemanator devine prezent si in iubirea dintre oameni făcându-l prezent pe Dumnezeu între oameni 

Dacă o minte ar avea capacitatea lui Dumnezeu de pătrundere rațională a Gândului omului si de a redescoperi forul gândurilor interconectate înapoi in timp pana la Adam si am descoperi ce au gândit simțit văzut si decis creând evenimente si mișcări istorice si am vedea sub ce forme raționale oamenii au devenit convinși de propria credința si propria cale a credinței si convingerii pe calea către Dumnezeu si am realiza si caldura harului care asigura adevarul vieții de pe calea Mântuirii pe ce cale a m pleca mai cu spor pe calea descoperirii lui Dumnezeu in convingerile umane sau a conturării istoriei in jurul deciziilor unor oameni sau a anumitor grupuri de oameni care au decis ca istoria sa se destrame către noi așa cum noi o legam către viitor sau am alege sa mergem pe calea sedentarii pământului apei si a mirilor sub trecerea timpului oare Char gravitația este cea care nu este influențată de timp sau ea este motivul pentru care timpul trece dintr o direcție in alta in jurul propriei forme centrale revenirea in momentul plecării credința starea de reînnoire a timpului cu fiecare cerc încheiat 

Cele din lume care se întâmpla după rânduiala lui Dumnezeu urmam porunca vieții si a ordinii se numește providența ir cele care sunt rânduite de om se numește lege dar omul vede si cele rânduite de dumnezeu care sunt spre viața si libertate  viața si cele cărora le pune lege pentru a le cunoaște 

Toate au fost făcute bune de Dumnezeu ca sa conviețuiască împreuna dar omul câte face le face bune pentru sine si pe cele bune si pe cele rele 

Dar câte sunt bune in lume si se afla spre fericirea celor rai sa nu fie spre ispitită ci spre pocăința poftelor invidiei si dorinta de a stăpâni si de a nu imparti cu aproapele si de a nu vedea răul din sine ci pe al aproapelui pentru ca încercând sa stăpânești aduni si bogatul va găsind modalitate sa stăpânească ce ai dar impartind fără câștig darul nu va mai primi valoare lumeasca pentru a fi stăpânit de bogați ci va deveni un dar gratis fără valoare dar cu valoare umană de conlucrare si iubire de aceea lăcomia noastră hrănește bogatii lumii de aceea Dumnezeu îngăduie celor rai sa stăpânească peste cele ale lumii iar cei nevrednici care se dau lăcomiei si stăpânirii si egoismului împotrivirii conlucrării si bunătăți vor lupta pentru lăcomie prin rautate neamurile stăpânite de rautate au primit necazuri si greutăți ca unora ce nu au slujit lui Dumnezeu si au dorit fiecare partea lui din Creația lui Dumnezeu care nu este pentru stăpânire cinpentru conlucrare 

De aceea o casa nu are valoarea pieței ci valoarea lăcomiei pe care o îngăduie piața astfel suferinta umanității e îngăduită de legi care hrănesc lăcomia si dorinta de stăpânire si profit din sărăcia aproapelui cu cât stăpânești mai mult sărăcia si datoria lui cu atât mai bogat devii pentru ca stăpânești munca vieții cu care s a îndatorat toate cărțile de dezvoltare economică se bazează pe stăpânirea si munca unei a treia persoane care trebuie sa muncească si trebuie sa o stăpânești pentru a te îmbogățind direct sau indirect necinstit din munca aproapelui căruia nu ii mai îngădui libertate si dreptul la viața ci doar obligația de a munci pentru viața lui dar la Dumnezeu aproapele este iubirea trinitara căruia ii oferi cele ale sale  si îți oferă cele ale lui fără a se lipsi de cele căruia ii aparțin de aceea lumea lucrează pe legi care nu urmează calea iubirii de buna vioaie si a încrederii si a conlucrării nu doar cu noi ci împreuna cu Dumnezeu care înmulțește darurile celui care Dăruiește si îndestulează pe cel lipsit fără lăcomie sau invidie

P s lumea este un pericol mai mare pentru sine când crede ca Dumnezeu nu mai are loc in viața ei pentru ca si a făcut siesinlegi atunci fără Dumnezeu izgonirea din cele a lui Dumnezeu pe care crede ca le stăpânește va duce acea cetate spre pierzare prin propria lăcomie si îndepărtare de Dumnezeu 


marți, 26 martie 2024

Pag21

 48 de legături 

 Ispitele din qarantania sunt activități simple divine pâinea care creste din pământ încă de la Creați e si nu din piatra ca apa împărăția care este cea inparateasca pentu care a venit sa o ofere oamenilor nu cea fizica apoi templul si slava devină Dumnezeu își asuma umanitatea independent fara onoruri imperiale asu cum pri

Trupul vede prin ochi lumina si mintea vede prin rațiune pe Dumnezeu dacă ochiul e bolnav nu vede soarele iar dacă mintea e oprită de păcate nu îl vede pe Dumnezeu

Cea mai mare minune este sa îți vezi păcatele doar când îți vezi păcatele înseamnă ca știi unde te afli in raport cu lumina si văzând lumina știi care este obiectivul 

Bighiu oamenii trăiesc social in biserica nu in biserica social adică vin ca sa vorbească despre biserica si nu cu biserica in socializare pentru a comunica cu Dumnezeu 

Si totusi cum un om care plânge pentru păcatele sape si un om care se bucura ca dumnezeu l a ridicat din păcate si nu p a pasat rob păcatului au experiențe similare in apropierea cu Dumnezeu deci fiecare om trăiește propria mântuire atâta timp cât oferă lui Dumnezeu si bucuria si Tristețea si lacrimile si succesul si pierderea si câștigul

Si totusi care este calea cea dreapta renunțarea la sine pentru binele aproapelui sau urmarea luminii si uitarea lumii când ai șansa sa îl Cunoști pe Dumnezeu sau sa ajuți cu bine lumea dacă Dumnezeu este binele găsește l pe Dumnezeu întâi in inima ta si o mie de oameni se vor mântui in jurul tău 

Atunci când omul nu își găsește locul simte ca nu aparține sau este exclus însuși păcatele sale caută loc benefic pentru săvârșire si nu suporta pacea si liniștea respingerea naturii este însuși Creația lui Dumnezeu care respinge păcatul si moartea din om ca o îmbolnăvire si infectare cu moarte când omul simte ca nu aparține păcatele lui si moartea din el nu își găsește liniștea in nici un loc dar nu e vina mediului pentru ca si in iad a coborât Dumnezeu sibianul nu l a atins este însuși neliniștească păcatului si neputința adaptării la viața 

Orice neputința interna sau neputința a mediului si orice respingere a mediului sau refuzare de adaptare este o reacție a stării de păcat la mediu prin care omul își regăsește sau i se recunoaște putința de a se adapta sau are conștiința umbrita suborbital si mintea încețoșată pentru a se adapta de aceea si dezordinea si mizeria trag la păcat pentru ca un om cu pace are timp si răbdare sa desăvârșească lucrurile din jur si sa nu scape sa uite sau sa i se atragă mintea de la ordine disciplina e doar un Ham pe un cal sălbatic ordinea e lumina pe un loc in care dăinuiește pacea si Armonia si începutul si sfârșitul si desăvârșirea tuturor activităților toate având un început si un sfârșit precum in creație nimic nu se lasă in haos chiar si furtuna își găsește pacea 

Si totusi neliniștească si negăsirea locului e tot o chemare a lui Dumnezeu din moarte la viața din păcat la pocăință si dinlupta la iertare si pace 

Si totusi ce va cere cel nevrednic iertare fără pocăință si loc lângă Dumnezeu cel ce nu își vede păcatele si neputința care îl alunga din calea lui Dumnezeu 

P s atunci când alegi altceva sau amâni pe mai târziu întâlnirea cu harul lui Dumnezeu momentul trece ca umbra unui nor mic pe un cer senin dar dacă îl urmezi ajungi la răcoarea oceanului intr o zi torida da 

duminică, 24 martie 2024

Pag 20

 48 de sărbători

Omul nu este despărțit de ideea de Dumnezeu așa cum s a promovat modernitatea iluminată si nu luminatoare Dumnezeu nu îl stăpânește pe om ci îl eliberează in asemănarea liberă cu creatorul prin har chip asemănare voința si putința de aceea credința poate muta si munții secularizare in desparte pe om de Dumnezeu pentru a se auto descoperi si a si controla libertatea si destinul independent dar resursa sursa si scopul libertatii își are scop si finalitate si desăvârșire in asemănarea cu Dumnezeu si orice tentație de a ne

Desprinde ca un fruct de trunchiul vieții pentru a deveni separați de Dumnezeu acel fruct este sortit morții dacă nu ajunge in pământul

Dătător de viața si creator tot din resursa lui Dumnezeu

Icoana sau chipul si asemănarea cu Dumnezeu prin care intram in legătura rugăciunii si cu care ne identificam in comuniunea rugăciunii de aceea si omul are in sine chip si asemănare deci omul este dator sa îl descopere si sa in slujească pe Dumnezeu nu pe sine ci pe Dumnezeu in sine slujind lui in corpul sau de aceea omul păcătuiește lui Dumnezeu personal când păcătuiește in sine si slujește lui Dumnezeu când practica si dezvolta in sine virtuțile de aceea si Dumnezeu este fiu cele ce sunt ale tatălui sunt si ale lui iar cele ce sunt ale fiului si noi suntem îndemnați sa le urmam si sa le slujim 

Secularizarea are incipient o despărțire in căutarea altor resurse dar aceasta împrăștiere de acumulare tot in comun își găsește unitatea când afla ca din exterior informația ajunge la saturație si doar in interior devine practica si utila informația iar impactul cu alte instituții strict ermetice duce omul creștin la reconturarea comunității bisericești ca manifestare in care își garantează libertatea trăirii si exprimării trairilor religioase

Povara purtării credinței ortodoxe povara purtării chipului lui Dumnezeu povara mărturisirii e mare dar si mântuirea nu este egalata de nici o împărăției sau bogăție sau sentimente de bucurie lumesc prietenia lui Dumnezeu este nemarginita omul care se afla in biserica lucrând o lucrare care se ridica deasupra acestei lumi de aceea si pe timpul canonului lui Andrei cretanul zilele sunt alitirgice pentru a accentua Tristețea si lipsa si nimicnicia omului care suferă fără Dumnezeu ca sa vedem cum arătam fără Dumnezeu si cât de mare e lipsa rostului vieții fără Dumnezeu si liturghie in viața omului 

 P s de la Dumnezeu toate sunt daruri dar fructe de folos sunt mici in cantitate si putine au semințe care cresc in om cu folos credinței 

sâmbătă, 23 martie 2024

Pag 19

 Evei i s a dat numele după cădere iar șarpele a vorbit separat cu oamenii iar d zeu împreuna dar când vorbea șarpele cu eva Adam părea a fi de fata iar goliciunea lor au observată când s au separat si de Dumnezeu ei s au ascuns de Dumnezeu nu Dumnezeu de om Adam i a spus ascultarea Evei si in sens invers a venit neîncrederea întâi in Adam apoi in ce ia spus d zeu lui Adam

Postul este începerea despartirii de aceasta lume si începerea unirii cu Dumnezeu

Femeile sunt puternice prin ele viața vine si prin Ela dacă aleg greșit vine si moartea cele mai multe boli in urma desfrânării le suferă femeile pentru ca ele au o responsabilitate de lunga durata după un act de împreunate ele voluntar aleg dar in ele involuntar confilorm naturii creste viața pentru un bărbat actul durează câteva clipe si după nu mai simte nimic in femeie actul durează de la noua luni la doi ani pana la o viața pentru ca o mama nu uita niciodată ca are un copil in conștiința femeii pierderea unui copil din vina ei sau fără vina ei realitatea e  grea sau poate mai grea ca a unuia care își ispășește pedeapsa in închisoare

Femeile au condus regate poate mai bine ca unii bărbați femeile au născut viața pe pământ așa cum pământul naște din el viața mitologie oferă femeii statut de razbonica înțeleapta dătătoare de viața sa de moarte răzbunătoare sau blândă ea e natura si universul pana si zeii si marii Împărați au căzut robie frumuseții femeii prin ea intra binele si răul in lume prin ea au născut si au căzut Cetăți si civilizații de ce sa băgăm cele mai mari calități ale ei castitatea maternitatea si autoritatea de a fi mama tuturor bărbaților bărbaților le e frica de femei si sunt slabi in fata lor si ei știu asta pana si Dumnezeu a găsit cale de a se face om prin femeie pana si răul a găsit cale prin femeie sa facă rău omenirii de ce un bărbat este valoros când e fidel sau cata si femeii nu i se recunoaște acest drept se alegere si tărie si așa mai departe toate civilizațiile au fost mărețe datorită femeilor care au născut si crescut oameni mari si tari dacă o femeie o duce greu si familia ei o duce greu degeaba încercam sa o despărțim pe femeie din bărbat ca ea e puternica datorită bărbatului si bărbatul e puternic si are rost in viața datorită femeii mai presus de femeie e Dumnezeu pana si Dumnezeu asculta de mama lui. Iubirea nu ar putea fi înțeleasă fără femeie poeții nu ar putea fi înțeleși fără femei arta nu ar avea frumusețe fără femeie cultura nu ar avea rost fără femeie natura nu e frumoasa dacă lângă ea nu o admira si o femeie 

Viața nu ar fi la fel de frumoasa neprevăzută aventuroasa si plină de succes si eșecuri fără femeie bogăția nu ar fi îmbelșugată fără femeie  

Dreptatea si legea nu ar avea rost dacă nu ar fi împărtășite si cu femeia 


Mintea le vede pe toate chiar si pe cele din ceruri si ordinea universului dar păcatul o întuneca si ii slăbește puterea de înțelegere de aceea copii spun adevarul si omul curat si virtuos înțelege si poate exprima cele ce par greu de inteles de aceea si mintea e nemuritoare si trupul slab rămâne morții tăcând trupul înțelege mintea si tăcând mintea se aude glasul lui Dumnezeu in toată viața creată de el prin cuvânt Dumnezeu a creat lumea deci prin cuvânt be ridicam din moarte la vesnicie prin cuvânt se coboară Dumnezeu in lume si in mintea si inima omului si prin cuvânt si înțelegere omul se ridica la cunoașterea lui Dumnezeu prin cuvânt omul e blând si milostiv si prin cuvânt se arată si iubirea si vine si pacea in lume cuvântul scris desi nu are viața in mintea omului îl poate trezi pe om la biliară si la cunoașterea lui Dumnezeu deci el este calea izvorul si Vistiernicul vieții 

Dacă de Crăciun ne bucurăm ca ne a venit Mântuitor de pasti ne întristăm pentru păcatele noastre care trebuie sa le care in spate sa suporte rușinea si pentru care moare deci întristarea noastră o luam ca pocăință mentei moartea cu care eram datori pentru nepăsarea cu care am săvârșit păcatele chiar dacă nu am fost atenți culpa tot a noastră este măcar pentru moartea nevinovata sa ne întristăm si sa ne bucurăm împreuna de Înviere 

Cuvântul fără sens duce la rătăcire dar tot cuvantul care găsește o munte intelegatoare poate deschide calea Mântuirii

vineri, 22 martie 2024

Pag 18

 48 de recapitulări

Gânduri sun ca țânțarii pentri sufletul care dorește sa se înalte duhovniceste la Dumnezeu 

Soarele răsare din mare si hristos răsare din Maria așa cum soarele era pe cer si noi in vedem ieșim din mare ca atât putem vedea fizic taina e mai mare rar după ntelegerea si asemănarea noastră cu Dumnezeu hristos s a făcut om ca el sa îl ridice pe om ca un copil pierdut care își caută părinții dar tot parintele este cel care in găsește ai îl ia de mâna dar copilul este cel care striga după parinti ca sa știe unde sa îl găsească

 Cu răutatea cu care omul dorește sa îl răsplătească pe aproape pentru greșeli sau ignoranta își rănește propriul  suflet pentru ca întâlnise dorește răutatea si o simte in sufletul lui dar după ce o face rupe din sufletul lui iertarea si iubirea si  îndepărtarea de aproape îl îndepărtează si pe Dumnezeu pentru ca starea unirii oamenilor este prezent si

Toată lumea te întreabă de necazurile tale dar tu nu intrebi pe nimeni si treci pe lângă si nu te asemeni samarineanului ajutând aproapele măcar cu vorba sau încurajarea

Credința si biserica randuieste si vremea pocaintei si vremea bucuriei deci 

Creația e ca un copac cu rădăcinile in Creația lui Dumnezeu de unde își ia hrana si cu frunzele spre Dumnezeu spre a trai cu lumina de la Dumnezeu au cu viața in Trincu pe care o hrănim atât timp cât avem lumina in frunze si hrana in rădăcini de la Dumnezeu si după ce se săvârșesc zilele aceatei lumi si viața din trunchi tot la Dumnezeu ajunge deci fructul pe care l a căutat Adam sa îl mănânce a fost din slava cea văzută a lui Dumnezeu uitând de cea simțită si prezenta a lui Dumnezeu

Metanoia e ca un copil care cade in fata părintelui ca sa fie ridicat de părinte si ascultat e o atragere a atenției lui Dumnezeu o dorinta de a fi băgat in seama si de a fi ascultat o dorinta a reîntregirii comuniunii de fiu si părinte 

Dumnezeu nu are nevoie sa cerceteze porniri si cuvinte dar are nevoie ca ele sa nu mai răsară dacă te ai întors la Dumnezeu dar ca sa le vindece omul înaintea lui Dumnezeu trebuie sa se îndrepte spre a fi primit de Dumnezeu ai trebuie sa ceara mântuirea vitregit fiind de sănătate pe care o primește de la Dumnezeu cerându i cu credința milostiviri 

Sufletul cere trupului sa își deschidă simțurile pentru pentru cererea de vindecare de patimi de care sufletul are nevoie ca sa o primească de la Dumnezeu😊

Fuga după plăcerile trupului care aduc boala si moarte si sufletului si trupului are este asemănătoare înainte lui Dumnezeu cu uciderea aproapelui si ispitită lui pe calea rătăcirii apei boala si moarte de aceea părerea de rău pentru boala si necazul aproapelui trebuie sa o facem lucrătoare si sa cerem mila din cădere înainte lui Dumnezeu cu pocăință ca pentru uciderea aproapelui din neștiința pentru ca omul care atrage asupra lui moartea are aceeasi vina înaintea lui Dumnezeu ca violenta asupra aproapelui 

Așa cum turnul babilonului îl caută pe Dumnezeu sa îl dea jos din cer așa păcatele omului se ridica la cer si striga cu nerușinare înaintea lui Dumnezeu iar cel ce caută cu vicleșugul sa prigoneasca aproapele si sa îl prindă cu vicleșugul in păcate si patimi e ca o cetate pe care dreptatea lui Dumnezeu o va nimici cu dreptate pentru fărădelegile uneltire in trup 

Pr papaciuc a spus ca bărbatul care va folosi femeia pentru pofte oferă femeii boli si râie pentru ca femeia caută sa primească viața si ea primește moartea păcatelor si ca un fruct se strica dacă e ținut in întunericul si stricaciunea păcatelor de aceea bolile femeilor sunt din lipsa de respect a bărbatului fata de curăția femeii 

Omul striga auzi ma doamne Dumnezeu striga privește calea vantuiriii iar supletul răspuns hai trupulenpe calea curățirii 

Rușinea omului care a făcut un rău aproapelui si a fost vădit trebuie sa fie rușinea înaintea lui Dumnezeu pentru reaua purtare cu trupul care l a dat Dumnezeu spre viața si ca unealta pentru facerea binelui dobândirea virtuților si a vieții veșnice așa si Dumnezeu si a dat fiul ca jertfa noua care se coboară din cer care ia din sine si se jertfească pe sine pentru iertarea păcatelor si scoaterea omului din iad rabdand rușinea si moartea păcatelor pentru omul păcătos ca sa poată veni la pocăință pe calea jertfei lui hristos așa cum s a dat morții pentru păcat așa sa ne oferim si noi morții pentru păcatele noastre pentru dobândirea de la Dumnezeu a vieții veșnice

Dacă Dumnezeu a luat trupul făcut de el ca sa îl curețe de păcat arătând sufletului calea Mântuirii prin jertfa așa si noi sa ne luam trupul si sufletul pe calea jertfei cu pocăință si smerenie pentru păcatele noastre alături de hristos care ne așteaptă si ne ajuta pe cale 

Scara Mântuirii o arată Dumnezeu omului care dorește învierea din păcat iar bucuria de a se dezrobi de păcate a dat o omului încă din aceasta viața ba mai mult i a dar si presimțirea Mântuirii celui care vine curățit si cu inima deschisă la euharistie siguranța si simțirea Mântuirii fiind asigurata din aceasta viața așa cum si aghiazma sfințită păstrează curăția lui Dumnezeu prin sfințirea așa si omul păstrează in firea lui starea sfințirii de la Dumnezeu prin lucrarea harului in om in natura si in creație


Omul care vine plin de rănile păcatului ca un copil bătut care vine la un părinte dacă e din vina lui nu își cere iertare si se lasă cercetat si îngrijit iar dacă Dumnezeu iarta asta nu înseamnă ca cei care au provocat răni asupra copilului nu își vor aștepta dreptatea ca si copilul care așteaptă pocăință si ascultarea pentru faptele lui de aceea si femeia prinsă in adulter si adusă la judecata la Dumnezeu dătătorul de viața pentru a fi omorâtă cu pietre oare nu a dat Dumnezeu porunca femeia sa fie supusa bărbatului oare femeia sau cei ce au profitat de ia vor fi cei osândiți la moarte dar Dumnezeu caută ca iertare si daca nu mai avea cine sa o Parasca si Dumnezeu nu o mai judeca dar ii lasamporunca sa nu mai păcătuiască firea femeii este ascultătoarea la bine dar când bărbatul o duce la rău Dumnezeu i a dat porunca sa calce răul pe cap sa îl stăpânească si sa îl zdrobească așa cum prin femeie a venit mântuirea tot prin femeie vine si plata pentru păcate si neascultare de Dumnezeu 


Așa cum un om munceste intr un mediu murdar si poluat si ajunge acasă si se spală si e curat dar in timp

Se îmbolnăvește de la


Mediul mediul păcătos așa si omul care se tot întoarce la păcat după spovedanie de a lungul vieții si înainte de moarte se va Medea in trupul lui lucrarea păcatului care i a adus moartea 

după pofte alergi nebunește fără sa iei seama la aproape sau la propria voința ajungând nici sa înțelegi  de ce mai fugi nebunește după păcat ajungând o obișnuința ca o robie fără scăpare pe când la Dumnezeu alergi cu luare aminte si cu stăpânire de sine fără sa pierzi din vedere pe cale obiectivul

Nici pocăință nu o Dobândești dacă nu cauți curăția lui Dumnezeu ni nu lupți împotriva primei vointe carea te a despărțit de la Dumnezeu pocăință este cearta cu sine pentru încălcarea porunci de a fi ascultător lui Dumnezeu si urmarea păcatului ca si cu un străin care ți a greșit si nu îl ierți pana ce nu vei găsi iertarea de la Dumnezeu   

P s ps nu vorbi de bine pe omul rău si nici de rău pe omul bun 


P s la domnul îmi este mântuirea si fără de el nu ma voi lipsi 



joi, 21 martie 2024

Pag 17

 48 de expresii din viața

Cum vrei sa te simți te predispus la acele sentimente si le predispus pentru tine de aceea neuronul in oglinda când faci un bine îl simți ca pentru tine când ajuți un om in nevoie vindeci din sufletul tău o nevoie

 Dumnezeu îți da doar bine dar nu le vezi pentru ca nu ești in legătura cu el si cu tine ca sa știi ca in acest moment ai nevoie de ceva simplu mâine de ceva mai complicat pentru a crea un mediu sanatos fără exagerări 

Iar relele doar omul le atrage in lumea lui din cauza lăcomiei lipsei puterii de decizie din cauza slăbirii simțurilor de patimi si lipsei puterii de a alege binele din cauza neîncrederii ca nimic bun nu se pierde la Dumnezeu ai dacă nu e de la Dumnezeu nu este folositor si este sortit Risipirii in timp

O privire care te ocolește cu orgoliu desi ești expus emoțional nu te face mai prejos îți amintește ca ai ales in viața doar oameni care te accepta așa cum ești si nu are așteptări false si ireale de la tine si nu eate nemulțumit de alegerea ta in viața lui

Si încă o data smerenia nu duce la deznădejde ci la oferirea lui Dumnezeu a întregii vieti si a înțelege ca de la Dumnezeu ne trage in jos păcatele pentru care trebuie sa ne pocăim de aceea canonul explica toată căderea si calea pocaintei pe drumul întoarcerii la Dumnezeu deci in post începutul bun este smerenia si pocăință 

In perioada antica incipienta creștinismului ideea despre suflet era un amalgam de teorii împrumutate din filosofii pentru a face accesibil înțelesului relația spirituală a omului cu Dumnezeu dar maturitatea credinței si arcul peste  timp al creștinismului cere o redefinire a sufletului si a raiului si a iadului si o despărțire de spațiul mitologic si imaginar al spiritualității creștine si vom vedea ca sufletul este o simpla voința liberă asemănătoare prin suflare in scuip si asemănare cu Dumnezeu pe care ne o asumam veșnic ca identitate unica si neamestecata cu Dumnezeu dar in relație intrinseca cu rațiunea si ordinea lumeasca si spirituală a lui dumenezeu ambele create dar nu independente de Dumnezeu sentimentele lumești pe care le simte sufletul in trup sunt de suferinta si dor după Dumnezeu când ne despărțit rațional de sursa divina a ordinii pământești si de bucurie ce se simte ca o străbatere a realității când omul se unește prin rugăciune fapte si asceza cu Dumnezeu debavurator sufletul este o simțire a existenței cu identitate si rațiune fata de poziționării omului fata de Dumnezeu

Știind ca trupul este supus greșelilor voluntare si involuntare dar si morții si vremelniciei acestei lumi la începutul pasteluri s a rânduit o redare voluntara si totala a renunțării la păcat si asumare a pocaintei curățitoare totale premergătoare unei pregătiri fizice a curățirii împrăștietor simțurilor fizice prin post omul nu slăbește rațiunea si simțirea trupului ci oferă putere si control si claritate asupra simțurilor prin întreruperea pornirilor fizice incontrolabile sau instinctuale ce țin sufletul încătușat de vointe aleatorii si întâmplătoare trupești de aceea trupul este un sprijin sufletul precum este coada pentru ciocan cu cât e ma rezistența cu atât lovitura ciocanului e mai puternica si sigura 

Iar pocăință este desăvârșirea statutului de om supus păcatului care se oferă spre iertare deci pocăință nu este umilire jignitoare ci coborare la dispoziția lui Dumnezeu  pentru a fi iertati si curățătorie de cele cu voie sau fără voie aceasta stare premergătoare Mântuirii de dinainte  trecerea la cele veșnice ne pune in fata bucuriei Mântuirii înainte de vreme ne supunem unei judecați înainte de judecata de drept pentru a trai bucuria raiului in sărbătoarea dedicată deschiderii raiului 

Deci așa cum moise si Ilie s au făcut prezenți văzut la schimbarea la fata arată ca sufletul lor păstrează calități fizice dar Spiritualitate deci si acest trup este eliberat de moarte stricaciune si predispoziție la păcat prin unirea cu Dumnezeu in rugăciune mântuire si Înviere 

Fecioarele cele zece care aveau bunătatea in inimile lor si au lucrat fapta buna aveau lumina lui Dumnezeu in inimile lor si l au cunoscut când a venit nu a trecut neobservat si nu stăteau in lenevie si aveau ochii nchiși si obosiți de la rătăcirile lumii si au fost primite la nunta la taina împărtășirii bucuriei cu hristos iar pe cele rele le a trimis sa cumpere sau sa facă milostenie cea mai simpla dintre vistuti ca pe ultima sluga care i a spus măcar dacă dădea banul la schimbătorilor sau celor care fac milostenie ca sa înmulțească talantul

Pentru el iar cei harnici si buni la inima si cu încredere in Dumnezeu au făcut de la sine binele ca se știau slugi si era datoria lor sa facă binele dar cel leneș l a vorbit de rău pe stăpân ca pe șef ca vine si ia doar bani si de ce sa muncească pe nedrept  dar a uitat ca e sluga si era datoria lui așa si omul care zice ca nu îl cunoaște pe Dumnezeu de fapt nu are in inima lui iubire si bunătate si nu este familiar cu lucrarea lui Dumnezeu pentru ca nu tot cel ce spune doamne doamne se mântuiește sau îl are pe dumnezeunin inima lui de aceea de la Dumnezeu vin toate cele bune in viața omului iar relele vin in viața omului atrase din răutatea lui si lene si ne simțirea si neascultarea rațiunii care îl cheamă pe om sa facă binele si ascultarea inimii sa iubească aproapele 


Mintea si cuvântul sunt nemuritoare dar fără trup muritor nu ar putea lucra cu folos mântuirea veșnica pentru ca oricine face binele dar mai greu si mai cu folos este munca celui ce știe ca nu pentru lumea asta muritoare munceste cu pentru cea veșnica si folosul lui de aici nu e bun ci îl prefera pe cel veșnic . Tot cu mintea si cuvântul vorbește si cel fără socoteala sau cel care nu îl are pe Dumnezeu adevărat in inima lui care sa ii descopere adevarul in normalitatea lucrurilor . De aceea cel care vorbește fără sa înțeleagă pe Dumnezeu vorbește fără sa îl cunoască pe Dumnezeu si adevarul lui Dumnezeu din inima omului bun. De aceea cuvântul cu inteles este folositor sufletuluicabun dar e la Dumnezeu . Iar omul care caută sa măsoare cu mintea cerul si pământul ai depărtarea stelelor se va trezi întristat si singur dacă mu are pe Dumnezeu in inima lui care sa ii descopere rostul tuturor si sa simtă in inima si mintea lui bucurie si slava si mulțumire lui Dumnezeu pentru minunile si măreția lui dar si pentru vrednicia de a l face sa înțeleagă măreția universului cea greu de cuprins cu mintea dacă nu urmează rostul si calea lui Dumnezeu in existența .

Observam la începutul postului canonul de pocăință pregătire si reculegere așa cum si ioan a fost trimis ca sa reîmprospătează legea lui Dumnezeu in inimile oamenilor si sa ii pregătească si sa ii spele de păcate pentru pregătirea întâlnirii cu Dumnezeu pentru a avea haina de nunta la taina euharistiei la reunirea omului cu Dumnezeu 




 

P s  hopes beiond my Horizon .. real hopes that are posibile to reach  and realistic hopes stay Healthy Take care of  famyli respect my job and my home and move on


marți, 19 martie 2024

Pag 16

 48 de pagini si imagini

Cel ce sta vertical cu sine si cu Dumnezeu când vorbește despre Dumnezeu si Dumnezeu sta drept in cuvântul lui si ii oferă stăpânire de sine si încredere in cuvânt si in Dumnezeu si in persoana proprie sprijinita pe adevarul vertical al lui Dumnezeu Prim chip si asemănare

Omul când nu mai trăiește pentru sine si își are idealul la Dumnezeu ia chipul idealului si al obiectivului sau păcătoșii luând chipul si asemănarea păcatului care ii stăpânește


Bisericabeste un corp social in care sunt incluși Dumnezeu Sfinții si oamenii in comuniune si comunicare si prin oamenii din biserica Dumnezeu se face prezent si fizic in lume prin lucrarea bisericii. Biserica este trup si sânge pământ si viața in oamenii care trăiesc împreuna cu Dumnezeu comunicând chiar si prin fum si miresme care de înaltă la Dumnezeu canin semnal si un mesaj de cerere de sprijin si ajutor in lupta cu moartea acestei lumi cu moartea ne luptam dar prin moarte ajungem ai la învingerea morții deci ne este si dușman dar si identitate pe care nu ne o dorim duhovniceste dar ca sa dobândim identitate duhovniceasca trebuie sa murim acestei lumi si la sfârșit este si poarta de trecere prin care ne eliberam de povara acestei lumi si di pericolul morții sufletești venite prin trupul muritor 

Fiserica inițial administra bunuri pentru săraci așa cum statul administrează fondurile oamenilor pentru a susține si menține Civilizația si  propria funcționare dar in același timp definește si bunăstarea oamenilor in funcție de cata încrederea oferă cata încredere se are in stat si cu cata încredere se auto administrează 


P s cele de ieri trecutului cele de azi lui Dumnezeu cele de mâine rugăciunii


luni, 18 martie 2024

Pag 15

 48 de vointe

Le vorbim copiilor despre voința noastră sau despre voința lui Dumnezeu dar liberă conștiința si liberă alegere este construită si emoțional dar si structural pe voința societatii a familiei si a religiei 

Călugării care dobândesc harul apropierii lui Dumnezeu printr o greutate a trupului boala sau a societatii închisoare sau altele își doreau sa nu ii părăsească necazul pentru a nu îl pierde pe Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu era mai importantă decât necazurile vieții care deveneau utile ajutorului si mijlocirii harului lui Dumnezeu in viața lor 

Carte Florin Ștefan 

Tatăl a fost prezent in istorie pana la hristos fiul a stat trei ani in activitate duhul sfânt pana astăzi iar cetatea templului a mai existat încă 70 după hristos cum a văzut o si hristos ultima oară data Risipirii vremii dar nu plângea cetatea ci oamenii cetății care au devenit drojdia popoarelor si baza culturală pe care s a clădit biserica lui hristos in inimile popoarelor 

Sfinții care au trăit mântuirea in trup au îmbibat trupul muritor cu sfințenie dar acel trup trecător era lăsat morții spre renunțare pentru mântuirea încă din viața sfinților si prin renunțare s a Sfințit sufletul care a Sfințit si rămășițele care au ținut sufletul pentru mântuire deci si trupul poate fi unealta a Mântuirii dacă se găsește calea cea dreapta spre mântuire chiar dara trupul este lăsat morții care i a fost sortita  

Grijile lumești dispar singure când rostul si înțelegerea lui Dumnezeu intra in viața omului dar si oferirea grijilor spre rezolvare lui Dumnezeu este o cale dreapta a Mântuirii pentru ca toate le rezolva Dumnezeu chiar dacă vrăjmașii fac planuri sa oprească trupul sufletul zboară liberi la Dumnezeu oricând si nimeni nu îl poate opri .


Rațiunea omului contemporan se Raportează constant la duhul vremii si la ce este mai nou in știință si in rațiunea mișcărilor sociale moderne când de fapt Dumnezeu legea si credința crestina precede curentele filosofice sociale științifice sau alte modele de structura sociale prin ornare no raportam copilul la părinte ci întrebam copilul al cui este ca sa aflam ce educație are ce șanse de a se integra in comunitate are si cum își poate organiza viitorul in funcție de sprijin si resurse

 

P s mesaje versuri sau voce remixați pe melodii celebre


duminică, 17 martie 2024

Pag 14

 0480 de idei arhaice

Calculatorul este ca un lucruinanimat care reacționează la comenzi umane controlate fata comanda intra in unanimitate 

Joaca cu calculatorul ester atractiva ca un creator care se joaca cu un lucru căruia ii da viața 

Mândria si convingerea statutului personal atesta un mesaj o autostapanire si independenta si o autonomie si autoritate a mesajului si persoanei 


De ce nu este ioan Botezătorul nici martir nici apostol si totusi cuvintele lui si moartea lui au avut o autoritate mai  ca a Mântuitorului însuși in conștiința si marturosire dar nu si fapta si simt 

De citit cartea omul unidimensionali 

Trăim intr un univers al ideilor lui Dumnezeu prin care s a explicat pe sine in care el exista si pe care o face sa existe prin creație si iubirea dătătoare de viața

Cel din afara lui Dumnezeu este o voința opusa vieții in afara ordinii ei care are rezultat moartea sau o hibridare a vieții in care vistutile sint in afara si patimile accesibile fiind calea minciunii si drum al rătăcirii asta nu înseamnă ca o revenire la drum anulează calea minciunii ci o aduce ca un altoi la copacul vieții

Biserica sunt oamenii in unirea cu Dumnezeu feciara Maria si sfinți toți împreuna cei din rai si de pe mănânc si pace celor pomeniți care nu sunt cu Dumnezeu uniți in rugăciune

Dumnezeu face minuni dar pentru cei necredincioșii doar vindecări trupești fără a arunce sufletul care nu crede deci nu putem exploata iubirea lui Dumnezeu ca o mina fără unealta iubirii si a credinței nu îl poți înșela pe Dumnezeu de iubire deci nu poți merge la furat cerând sa ai spor si dacă mergi la desfrânate nu te mai poți întoarce la Dumnezeu si sa îl găsești înapoi in inima pentru ca in locul ăla a intrat desfranarea in casa dorinței si a credinței  intra păcatul si ia forma păcatului si nu se mai aseamănă cu Dumnezeu si nu mai este primitoare pentru Dumnezeu


Dreptatea la Dumnezeu eate sa te hrănești dar din ce îți este rânduit si la timpul potrivit si sa nu tinzi la nimic din ce eate al aproapelui pentru ca luând din al aproapelui îl lipsești de darul vieții si moartea lui se va răsfrânge asupra celui ce a luat di hrana lui cu răbdare toate vin la vremea lut si la timpul potrivit pentru a prinde rădăcina si viața când devii mare sa mănânci doar din cenproduci pentru ca luând cele ale aproapelui nu vei avea rod nici tu

Rugăciunea pentru cei adormiți e chemarea lor in comuniunea rugăciunii pe care  o legi cu Dumnezeu de aceea dacă te rogi pentru cineva care ți a greșit si din greșeala către tine a căzut îngăduie iar ți fiind in unirea cu Dumnezeu simțind iubirea lui nu te poți apropia deplin de Dumnezeu dacă nu te asemeni deplin cu el si mu ierți celui ce ți a greșit si cu iubire se ma mântui si el si tu dar apoi dacă el a greșit mai mulți către sine si credința lui nu îl poate apropia de Dumnezeu chiar dacă are șansa Mântuirii fiind iertat de tine el tot pierdut rămâne din cauza necredinței lui de aceea in iubirea lui Dumnezeu fiiind si noi primiți suntem molipsiți de iubirea lui si iubim si noi si ajungem sa iubim aproapele lăsând in afara noastră si a lui Dumnezeu răul astfel izgonind răul din noi primim binele iertam si ne unim deplin cu Dumnezeu

Astfel si in lume când căutam binele ai succesul sa îl așteptăm pe Dumnezeu sa deschidă poarta si vom intra cu ajutor si cu iubire iar dacă apropiatele se împotrivește la Dumnezeu este puterea si nimeni nu va sta înaintea lui dar asta înseamnă ca milogeala si minciuna si Lamentarea sau vorbirea de rău pentru a face loc in rânduri înalte nu se aseamănă cu natura biruitoare a lui Dumnezeu deci slăbiciunea noastră ca si postul si rugăciunea se oferă doar lui Dumnezeu ca aproapele sa vadă doar smerenia ca rezistența cu neimpotrivire la greutățile lumii si simplitatea la înșelăciunile lumii  si bunătatea Gândului doar de la Dumnezeu sa vina si încrederea doar de la el amin

Mândria si convingerea ca reper de statut  atesta adevarul si autoritatea lui Dumnezeu in lume 

Cerbicia poporului ales sau in inteles autohton mândria Cerbului sălbatic care caută doar izvoare pure 

Va rog sa ma iertati îmi retrag cuvintele cu excepția mărturisirii dreptei credințe si îmi păstrez habotnicia de a nu lua volta in vânt pe plan religios pentru ca unii Acu conștiința ca vin de pe o cale dreapta alții au încrederea ca se îndreaptă pe o cale dreapta 

Teoria celui ales înregistrat ca singurul in istorie astfel întâiul născut poate fi cel pe care istoria îl memorează si moștenește continuitatea testamentară astfel poporul ales a dobândit o înțelegere circumstanțială a istoriei lui Dumnezeu in lume așa sun si Noe si Adam si celelalte mențiuni unitare sunt doar prezente ale lui Dumnezeu in continuitatea istoriei sale pe pământ. 

Așa cum am vorbit viața poarta in sine memoria celor trecute si forma celor viitoare in planta găsești si cu ce s a hrănit si ce identitate are dat si cum își asigura continuitatea pe pământ de aceea plantele erau admise spre mâncare pentru ca nu aveau exclusiv identitate unitara c-o ele pot exista ca unitate in comunități de aceea si lichenii sunt o combinație de planta din apa si planta pământeană pentru ca apa dun mare s a evaporat cu tot cu alga si a granit pământul care a asigurat cu umiditate continua viața algei in colaborare cu o planta terestra pentru întreținerea nutrientilor 

Înainte de noi violenta asupra vieții vii nu era admisă dar voinicii promovau o imagine de erou prin violenta cuceritorului care stăpânește creaturile necunoscute ale lumii onorândule dar acționând si împotriva firii de a nu omora ființele vii inutil fiind admise doar jertfele care se ridicau ca fum dar si mesaj la Dumnezeu in semn de împăcare si acceptare a voii divine dar si binecuvântare si iertare in paralel moartea animalului fiind si plata pentru curăția propriilor pavata si plata propriei morți pentru păcatele personale 

Dar după potop s a peria violenta asupra ființelor fii dar si mâncarea cărnii lor dar nu si a sângelui sângele fiind sălașul vieții omul având dreptul la a mânca carnea dar nu si viața lor accesul după conștiința transferul si accesul la  calitatile si puterile animalelor nefiind permis si nici violenta si chinul asupra animalelor pentru ca afectau asemănarea cu Dumnezeu a omului pentru ca Dumnezeu este dătător de viața si nu are nevoie si prin promisiune nu mai pierde pe nimeni cu excepția celor care se îndepărtează de Dumnezeu si dobândesc moartea drept consecință a propriilor fapte 

Suferinta durerea si chinul asupra vieții nu sunt admise de Dumnezeu dar renunțarea la un bun personal pentru a l împarți sau oferi ca dar sau semn al importantei lui Dumnezeu mai presus de toate bogățiile lumești la care putem renunța dar nu si la unirea cu Dumnezeu semn ca nu îl uitam pe Dumnezeu si nici importantă lui si nici faptul ca din ale lui Dumnezeu jertfeau si animalele tot a lui Dumnezeu erau arată nu chinul si violenta asupra animalului jertfit ci renunțarea la un animal de calitate si maloare economică si utila in hrănirea si munca zilnică pentru Dumnezeu dar si renunțarea la moartea acestei lumi si atașarea de viata cea de la Dumnezeu si ca la Dumnezeu chiar si ființele vii după sacrificii ajung după moarte acest lucru fiind o provocare pentru omul care nu crede ca la Dumnezeu animalele nu au suflet ele au viața si au alta importantă la Dumnezeu si alt rost decât omul care are rost unirea cu Dumnezeu animalul are rostul de calitate fizica si importantă in legătura ființelor vii lăsate cu un rost pe pământ 

Astfel vedem ca Dumnezeu nu admitea violenta asupra animalelor dar reprezentarea morții unui animal pentru reînnoirea unirii cu Dumnezeu avea Semnificația păstrării promisiunii in istoria a Mântuirii omului si reprimirii sale lângă Dumnezeu dar problema este ca omul a inteles in conștiința sa ca suferinta si moartea si renunțarea la aceasta lume prin aceste acte reale emoționale de despărțire de realitatea care ne tin Împătimiți in cele lumești si ne tin despărțiți de conștiința de a fi uniți cu Dumnezeu ne stau in calea Mântuirii si iertării păcatului strămoșești al neascultării si optării pentru a fi pătimași dorințele in loc sa fim uniți cu Dumnezeu si a ne bucura de slava si viața tuturor așa cum se bucura Dumnezeu 

De aceea unele locuri păstrează slava divina a grădinii raiului pentru ca nu îți dai seama ca mori pentru ca ajungi din rai in rai dar un om împătimit care nu are mântuirea si unirea cu Dumnezeu nu trăiește raiul si nu îl simte si nu îl recunoaște pe pământ 

Dumnezeule nu umbla ca un ciuban ieșit din minți după fiecare oaie nebuna care se arunca in desișul pădurii in gura lupului si sa vadă ca o mănâncă dar o așteaptă cu iubire si o întâmpina la marginea pădurii ba chiar si din iad i a scos pe Adam si eva din gura lupului păcatul lor si urma păcatului lor fiind șteargă de pe pământ si din moștenirea lumii prin iertare si botez prin cufundare in apa de ioan ei acceptau spălarea păcatului din trup pana la cap conștiința si rațiunea a lăsat o neatinsa la o curețe Dumnezeu 



P s  Vrancea  Vizantea  livezi la Dumnezeu când ajungi cu păcate asupra aproapelui pentru care aproapele nu te a iertat e mai greu sa te ierte Dumnezeu ca pentru păcatul tău se va osândi aproapele tău si pe tine nu are cum sa te ierte Dumnezeu fără iertarea aproapelui dar dacă tu ierți si Dumnezeu te iarta ca femeia care a fost adusă la judecata de Mântuitorul si nu a aruncat nimeni cu piatra ca la Dumnezeu pe pământ sunt scrise păcatele si dacă le iertam pe pământ raman apoi femeia care a fost salvata de la moarte e posibil sa fie femeia care a turnat Mir de înmormântare peste Mântuitorul știind ca o data ce a salvat o pe ea vina poate care asupra lui si el va fi cel osândit la moarte sau poate ea cu gândul ca doar Dumnezeu poate salva de la moarte nu l a miruit ca pe un mort ci ca pe un împărat si Dumnezeu fiind ungerea ca rege după Scripturi împărăția omului iertat împărăția păcătoșilor primiți in slava cereasca 

Dar cum se face cu omul care a fugit gol in toiul nopții când l au prins pe Iisus oamenii e omul prins in odihna ? Care era trezit din așternut ? Sau sunt pieile lui Adam de care l a dezbrăcat cu venirea iertării si Mântuirii ca sa se împlinească Scripturile sa fie pregătirea omului pentru botez de ce a fugit de rușinea proprie si s a ascuns ca Adam si a fugit de martiriu dar nimeni nu intelegea ce urmează sa se întâmple toți erau relaxați ca de sărbătoare c excepția celor care plănuiau relele pământului 

Cine a doar cel dezbrăcat pana la piele? Știm ca si Mântuitorului i au schimbat hainele si înainte de a urca pe cruce le au împărțit si mai era si omul de pe cale care nu avea nici o legătura cu crucificarea pur si simplu era un trecător necunoscut atât de salbataica era gloata de huligani ca nimic nu stătea in calea lor

sâmbătă, 16 martie 2024

Pag 13

 48 de mesaje ascunse

Credința pe care o ai sa o ai pentru tine însuți nu spre smintirea aproapelui

Dacă ai greșit către Dumnezeu si nici măcar direct către el măcar recunoște ca el te iarta dar ai conștiința împăcată doar daca ești sigur ca nu mai ai nevoie sa pacatuiestsi 

Dava cineva nu are grija de ai săi cei mai mici s a lepădat de hristos adică si un copil mic are viața in el si pe hristos in el care trebuie crescut si udat cu rugăciune

De aceea si in rugăciune Dumnezeu se umplea se sine fiind cuprins de lumina sau nor ca pe tabor mare taina

Pentru a ajuta necredinței omului credința și-n neștiința Dumnezeu se revelează deplin transcenderea nu e posibila pentru ca trebuie sa te Golești de sine dar sa rămâi in sine ca sa ajungi la Dumnezeu așa cum Dumnezeu sa golit de sine dar a rămas in sine Dumnezeu când s a întrupat de aceea revelația Duhului stand se pace da prin clepsidra golind spațiul si umplandul cu nisip dintr o încăpere in alta

Cele ascunse ale lui Dumnezeu se arată celor care ies din materie si se aseamănă cu Dumnezeu pentru a vedea natura așa cum o vede Dumnezeu 

Dacă despicam fibra existentei îl găsim pe Dumnezeu problema este ca din fiecare despicate ese o energie inexplicabil de mare care denota ca unirea materiei este un act puternic doar prin unire iar dezlipirea unirii naturii crează o Iesire din firesc a materiei 

Coincidentele sunt felul in care Dumnezeu rămâne ascuns

Un om care nu este legat de lucrurile lumești lauda este fără rost vorba de rău nu îl atinge si ocară nu îl manie pentru ca sufletul lui este al lui Dumnezeu si doar Dumnezeu are putere asupra sufletului lui de al cerceta si de al da pentru vindecare


Astfel soarta nu mai are predestinate asupra omului pentru ca alegerea Mântuirii este o cale liberă pe care doar un om liber poate înainta 

Omul care viețuiește in evlavia lui Dumnezeu nuningaduie păcatului sa se furnizeze in sufletul lui astfel își protejează sufletul de vătămările păcatelor

De ce doar când omul alege sa se schimbe in post potrivnicul caută sa oprească pe om de la începutul urcușului duhovnicesc

Negrija si trândăvia si alegerea de buna voie a râului ia făcut pe potrivnici stăpâni asupra oamenilor lacomi după bunurile trecătoare din afara lui Dumnezeu si a vieții veșnice pierzând mântuirea de moartea acestei lumi fără rost veșnic

Grija de a pierde avuțiile lumești îl loc sa se îngrijoreze de problemele duhovnicesti îl pierde pe om sinii irosesc gândul de la folosul duhovnicesc

Omul se silește pentru adunarea lucrurilor lumești dar moarte poate si va veni înainte ca omul sa se bucure de agoniseala lui pentru ca cele ale acestei lumi vor rămâne aici iar pe cele veșnice le vanpierde pentru ca nu a folosit rasplata muncii acestei vieti pentru virtuți după moarte sufletul va fi pierdut si munca lor a fost fără folos 

De aceea omul care nu găsește rațiune si rost in Dumnezeu nu găsește nici credința si nici logica vieții veșnice desi înțelege viața veșnica dar i se pare de neatins din cauza ca nu îl cunoaște si nu îl accepta pe Dumnezeu ca Vistiernicul vieții veșnice si a Mântuirii

Omul care are gândul la Dumnezeu nu mai poftește la lucruri străine de Dumnezeu si viața veșnica doar chipul si viețuire in chipul lui Dumnezeu ii sunt folositoare omului  desi nu se poate lepăda omul de trup in aceasta viața pentru ca sufletul trebuie sa înnobileze trupul cu asemănare lui Dumnezeu si trupul sa lucreze lucrarea lui Dumnezeu in aceasta lume de aceea omul care se apropie de mântuire știe ca aproapele nu are nici o vina pentru păcatele si căderile sale si ca el singur este responsabil si are puterea de la Dumnezeu sa reziste tururor ispitelor si ispitirilor de la vrăjmaș care nu au nici o putere asupra omului pentru ca chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi răpus de necurat si din orice cădere Dumnezeu îl ridica dacă întâlnește credința si voința omului sinceră si totala care înțelege ca doar la Dumnezeu si împreuna cu Dumnezeu afla in viața lui izbăvirea de la moarte

Când cugeți la Dumnezeu gândul la răul dun alt om este nefolositor pentru propria mântuire dar gândul la răul și-n sine si lupta cu el atunci când cauți pe Dumnezeu eate folositor pentru ca doar prin asemănare cu Dumnezeu te poți apropia de Dumnezeu adică cu smerenie si prin smerenie așa cum si Dumnezeu se coboară cu smerenie asupra păcătoșilor cu bunătate si prin bunătate milostivă așa cum si Dumnezeu face binele fără sa își arate deplina dumnezeire 

Omului care caută rău in aceasta lume i se va descoperi vina si va fi tras la răspundere de aceea făcând binele nici un rău mu te va birui fără sa ai putere sa îl înfrunți pentru ca îl vei vedea când va lucra cu nedreptatea 

Si răul nu va avea putere asupra ta când lucrarea ta este dedicată binelui iar gândul rău nu are cu ce te atrage in cursele râului

 Nu Stalin puterea oricui sa se îmbogățească in aceasta lume materială dar gândul ii ocupa toată viața dar adunarea bunurilor spirituale este accesibila tuturor si durata acestora este veșnica

Pentru fiecare orteneala cu ispitele si neputințele omul iese încununat de la Dumnezeu

Cele cinci simțuri si cele patru patimi slava despartă bucuria mania  si frica îl țin pe om robot in păcate ale morții dar având gândul la moarte importantă simțurilor trupești si raționale trecătoare in aceasta lume nu mai au importantă pentru atingerea obiectivului vieții veșnice

Oamenii trăiesc in aceasta lume ca după o masa si după un somn trecătoare pana la următoarea revigorare a puterilor dar ori cu mult ori cu puțin omul  trăiește cu aceleași nevoi ceea ce rămâne este fapta buna si fapta rea care decid viața veșnica

Nu trebuie sa uram pe oamenii lipsiți de Dumnezeu in viața lor ci sa ne fie mila cu gândul ca nu cunosc iubirea ordinea si dreptatea lui Dumnezeu

Mai de folos este cuvântul lui Dumnezeu pentru ca este bine ales si îl vor înțelege fiecare după putere in schimbul sfaturilor de buna purtare evlavioasă in viața

Exista o rautate in unii oameni care nu este încă definita o stare de neascultare si provocare cu statornicia in instigare tacită la ura prin neascultare fățișă in scopul manierii si scoaterii di propria ordine si liniște dacă nu ești ca ei nu ai voie sa fii ca tine sau sa le ignori dorinta ca tu sa fii supus voii lor de anormalitate

Diavolul știe ce ai făcut si nu te lasă pana nu faci același lucru ca păcatul sa devină firea ta si sa crezi ca păcatul este parte din firea ta

P s de reaviziut si aranjat din amestecat



vineri, 15 martie 2024

Pag 12

 48 de prescurtări ale formulei

Peste tot pe unde mergea hristos era întâmpinat de cei ce au crezut cuvintele lui ioan si ce spunea ioan era in gura oamenilor când a intrat in Ierusalim sau când erau întrebați in cine cred ca este cel ce face minuni osana fiul lui Dumnezeu pentru apostoli pentru popor Împăratul slavei fiul lui David cel ce înnoiește Ierusalimul dar in sine si Mântuitorul spune despre soarta cetății care urma sa fie după dorinta omului o împărăției lumeasca supusa tulburărilor timpului dar hristos clădească o cetate care nimic din lume nu o putea dărâma sau clădi in afara de Dumnezeu 

Pentru omul care simte rostul lui Dumnezeu in viața lui presimte in dulceața compotului umbra copacului gustul samburelui si simte si aroma florilor de primavara si răcoarea frunzelor si simte si vita si viața din copacul care urma da devină fructul dun compot așa cum a lăsat viața in ea Dumnezeu practic omul se bucura de dulceața aroma si gust vieța din fruct pe care a lăsat o Dumnezeu ca depozit genetic pentru următoarea generație de arbori dar si pământul cu care se hrănește copacul istoria si vremea care l a mângâiat umbrit si udat ca an secetos sau umed si bătrânețea pământului si generațiile de plante care au conturibuit organic la pământul din care si in care copacul si a înfipt rădăcinile pentru a trai si a se sprijini

E ca povestea lui ion creanga in care câinele copacul cuptorul si duminica se pun duhovniceste la dispoziția simțurilor de compasiune si dorinței de munca  in scop benevol pentru a își reînoi chipul si asemănarea in scopul sănătății si grijii având de câștigat daruri duhovnicesti dar si fizice de pe urma cursului foresc si sanatos al naturii si animalelor după ce au fost vindecate si li s a purtat de grija fizic si duhovniceste deci omului creștin ii merge bine pentru ca investește in viața si cum viața este ciclică in natura si nimic nu se pierde omul ce Dăruiește i se va întoarce roata înapoi atunci când viața pare sa își întoarcă spatele 

Omul care vorbește de rău pe aproapele sau minte despre

sine  nu are însușit chipul lui Dumnezeu in sine si nu recunoaște pe Dumnezeu in aproapele ca sa nu se injoseasca sau dezmintă pe sine si sa nu injoseasca nici aproapele pentru a fi el mai presus de Creația si chipul lui Dumnezeu un credincios bun creștin bunul înjosește pe Dumnezeu ca sa para el mai creștin decât papa 

P s 

Ajutorul este bun când este folositor dar câte o data îți faci rău ca sa ii fie aproapelui bine si tostusi ori e binefacere trebuie cercetată pentru a vedea dacă ai puterea sa o trăiești pentru ca un bine dacă e prea greu îți da dureri de coloana si îți afectează verticalitatea de aceea si darul trebuie cercetat si lăsat lui Dumnezeu sa îl cântărească pentru a socoti drept si ca de la Dumnezeu ce este bun si ce este nefolositor sau bun de dăruit  domnul sa binecuvânteze femeia care folosește ierburi amare pentru vindecarea de patimi