Un roaman ongoing.

EP. 7.

   Un alt coșmar îi cuprindea toată realitatea, dar de data asta, duredea visului l-a ghidat singură spre realitate. Era întins pe jos, în mijlocul intersecției, în timp ce un picior în cap îi dezmeticea toate simțurile. Lovitura i-a făcut urechile să țiuie și creierul să se zbată ca o legumă într-o conservă sub presiune. Un țănăr bețiv încerca să bâlbâie câteva sfaturi.

”-Dă-te mai încolo să mă întind și eu”. Îi mai trebuia un brânci și intra direct în pat, învelinduse cu dulceața beției, căzut comă alcoolică. Andrei avea nasul spart și partea dreaptă a feței îi era amorțită total.

-Ce zombalău sunt! Pretenașu mi-a salvat moartea. Dacă insista, îmi zdrobea capul și... Pentru ce o moarte inutilă!? Pentru ce atâta ură inconștientă. Pentru ce un război inutil, în care putem să mor din prostia unui bețiv. 
-O inconșiență raținalizată sub-uman! O moarte ilogică, o viață irosită printr-o moarte stupidă! Cu gândul la moarte, pe drumul spre casă, tremura incontrolabil de furie îmbibată cu frică.

 *

  Dimineată s-a trezit mângâiat pe ochiul vânăt de mâna caldă și moale a Elei.

-E mișto nu? Aseară am primit-o. Ochiul părea învinețit grav dar asortat cu un zâmbet larg și vesel provoca până și unui bătrân să își ofere ultima suflare unui ultim hohot de râs. Ela îi ținea capul în brațe, arăta ca un cățeluș ce latră de durere. Se abținea cu greu să râdă printre frisoanele de durere și frică.

-Pentru ce te bați ca un golan?

-Nu pentru tine.

-Arătai bine lipsit de apărare?

-Tu l-ai pus să mă trezească?

-Te-a cărat tocmai din tren! Cât credeai că rezistă?

-Betivul?

-Era Tinu!

-Cine e tinu?

-Știi de ce mori în preajma mea?

-Pentru că ești un înger al morții.

-Pentru că mi-ai salvat viata.

-Știi de ce ești îndrăgostit de mine?

-Pentru că te urăsc?

-Pentru că... ai uitat?

 Întunericul i-a scurcircuitat rațiunea și s-a lăsat pradă morții, fără scăpare.

-Când realitarea îți joacă feste, poți avea incredere în vise? Deși se afla într-un vid total, singura lui problemă rămânea realitatea.

-Pentru a afla adevărul nu trebuie să confunzi lăcomia cu iubirea! Îi șoptea conștiința contopită în rațiune. -Dacă moartea și iubirea dau sens vieții, cum a ajuns o femeie să îmi ofere moartea, iar viața să se termine cu iubirea? Poate că, în realitate, doar ea iubește, iar eu simt iubirea ca pe o altă natură primită și împărtășită intact. În preajma Ei îmi primesc ultimul sfârșit, dar viața mă primește ca și cum nu m-a pierdut.

   S-a trezit fără să își amintească ce a visat. Cuvintele necrologului venise de la sine. Se șimțea încolțit de prezența pură ce începuse să îi devoreze singura particulă de realitate ce îl păstra afară din vise.

”Necrologul primelor iubiri.”

   Nimeni nu uită prima dragoste, dar nici Dumnezeu nu îl iartă pe cel care o pierde. Iubirea, e și bună și rea, nu poate fi vândută pe ceva mai bun și nici nu poate fi mai rea.. De mâine, totul va fi bine. De mâine, voi îmbătrâni cu folos, în fiecare zi. De mâine, voi iubi pentru ultima oară. Diferența dintre azi și mâine sunt opotrunitățile ce trec. Adevărul se află în ceea ce la sfârșit nu rămîne al tău. Când totul rămâne la tine, nu mai ai pe cine minți...

   Scrisul nu îsi mai găsea logica, stătea în pat, nemâncat și nedormit, încercând să își treacă trecutul printr-o conștiință reală.

-M-am lăsat prea mult ghidat de rațiune sentimentală și egoism. Trezindu-se vorbind tare, din senin, tresare la vocea de pe fundal.

-Cred că a sosit momentul să îți dai seama de ce mă iubești. Îi răspunde Ela de la marginea patului.

-Nu voi face pentru nimic un pas înapoi.

-Nici pentru viața ta? Tu, nu mai gândești din cauza iubirii. Uită-te la cei din jur, ei, vor fi ancora în realitate și nu vei mai fi pierdut.

-Ce am de câștigat?

-Un vis nemuritor, atunci, pentru tine, voi deveni viața.

-Ce am uitat...?