Un roman ongoing

EP. 3.

    Trebuie să scriu tot! Toată lumea va ști adevărul despre cine E. Este o criminală în serie și eu sunt singura victimă. 
-Sărmana se va simți ca o vinovată, e mai bine să știe doar ea. Voi fi mustrarea ei de conștiință, se va întoarce în genunchi la pocăință, voi fi milos cu ea. 
-Dar întâi adevărul...

”Jurnalul unui anonim”

- în patrușopt de necroloage -

Se spune în mituri încă șoptite, că sunt nemuritoare; să rămână veștic tinere, nespus de frumoase și să tânjească neâncetat după dorul nestins de dragoste...
...

    Trei bubuituri în usă au răsunat în toată casa. A înghițit în sec și de-a lungul gâtului i-a rămas o dâră de durere.

-E Ia?! A venit să mă omoare încă o dată!

-CINE E? De dincolo nu se auzea un sunet. Ajuns în fața ușii aude un strigăt.

-POȘTAA KAUFLAND!!

-Vă mulțumesc din suflet că mi-ați salvat viața! Răspunse în timp ce deschidea neîndemânatic ușa.

-Vă așteaptă o domnișoară în fața scării. Îi răspunde cu un zâmbet sfidător de larg.

-Las că îi arăt eu! Cine se crede!? Coborâ furios, sărind câte patru trepte, ajuns în fața scării o vede zâmbind stând liniștită lejer pe bancă și moare în acelaș loc din care se trezise mai devreme.

    După un timp, învie din cauza unui sărut rece pe obraz. Dar în loc să îl trezească îl aruncă îmbrâncit înapoi în neștiință.

-Ar trebui să încetez cu teatrul ăsta malefic. Era singur într-o cameră de un întuneric  perfect. Nu era orb dar știa că nu se poate vedea nici pe sine. Se făcea că patul pătrat din care s-a trezit era înconjurat de trei pereți calzi și înălțimea tavanului din lemn era mai joasă ca de obicei. La marginea patului se afla o prăpastie care din cauza întunericului, părea infinită.

-Am adormit destul, trebuie să mă dau jos. Își îndemna frica de a refuza să cadă în neantul de la marginea patului. Se sprijinea de marginea lui cu mâinile până la gât și tot nu atingea poadeaua, mai avea putere să se ridice dar a decis să sară. Podeaua era chiar sub tălpi acoperită cu o tablă care pocnea la atingere.

-Sunet lin de clopoței!
-Da... acum ce faci? 
-Du-te înspre lumină! 
-Care lumină? 
-Nu contează, fugi spre ea! O candelă? Candela Lui DUMNEZEU să mă ARDĂ! A băgat mâna în foc și în loc să se ardă s-a trezit.

-O nu! Alt Pat! Era în patul lui și lăngă el stătea ghemiuită ca un cățeluș Ela.

-Ce-i acolo? Cine-i acolo!

-Taci... îi șopti. E prea devreme. Culcă-te la loc! 

    Nu simtea nevoia să mai doarmă și nici să moară.

-Mi-e sete! Ignorânh persoana din pat, se duce să bea un pahar de apă și adoarme pe masa din bucătărie. Când s-a trezit, casa era pustie, telefonul îi era deschis și avea un mesaj de la Ela.

”-ai fost grozav azinoapte, un ursuleț!”

* 

    Trecuse zile bune și primul capitol al romanului încă nu era terminat.

-Am să-i las un apel nepreluat. Să se învețe minte, să nu mă mai facă ursuleț. nuci nu auzise tonul de apel și cu impresia că telefonul era posedat îi aude vocea.

-Alo. Bună Andrei!

-Bună, am scris un roman despre tine.

-Bine, vin acum! Tonul de închis al telefonului țiuia ca o inimă în stop cardiac.

-Trebuie să încui tot! Încă înmărmurit Ușa de la intrare se auzea descuindu-se trosnind a gol.

-De unde vii? Unde stai?

-Sunt vecina ta!

-De unde?

-Din fața blocului.

    Andrei tremura de furie și nu găsea nici un scaun pe care să se calmeze. Sătea mut și se holba încruntat la fata îmbrăcată în pânză albă cum se pregătea să îi făcă micul dejun. Se întreba de ce e așa larg veșmântul ei și de ce nu îl leagă la mijloc dă impresia că nu poartă nimic pe dedesupt.

-Poftim! Întinzândui o farfurie de tablă pe care erau două ochiuri bine prăjite acoperite cu tot felul de amestecături inestetice dar delicioase.

-Acum dă-mi să citesc fantezia aia de roman!

-E un basm, nu e un roman, e pe birou.

Nu terminase pe jumate de mâncat și Ela se întorsese.

-NU e bun, scrie altul! Luându-și luat tigaia a ieșit la fel de grăbită cum a intrat. 
-Exact cum mă așteptam. Va trebui să scriu alt roman. Ea nu va fi în el! 
-Cum să scriu un roman despre o fată? Nu sunt Fată! Despre ce să scriu? Despre brățara ei fosforescentă?

   Cu frică de orice sunet ce se auzea prin ușa de la intrare a reluat șirul literelor ce îi forma basmul fără să realizeze ca e sătul sau că dorul de ea era mai mare.