Un roman ongoing*

EP. 4.*

 În dimineața următoare s-a trezit respirând greu, se afla cu toată greutatea pe pieptul lui.
-Nu crezi că moartea e prea reală pentru tine?

-Ești un greu de cap? De câte ori te-ai născut să te crezi atât de mort. De ce vorbești despre o cale neumblată? De ce gândești la ceea ce morții cunosc doar o dată. Crezi în înviere și te reîntorci, de ce?

-Nu eu simt moartea ci voi cei vii! Morții simt speranța de dincolo.
 Pentru Ela nu era răspunsul la care se aștepta.

-Îcerc să te învii nebunule! Lacrimile îi curgeau șiroaie de pe trupul ei pe al lui. Cuvintele ei repetate de trei ori au fost înțelese într-un sfârșit, de dincolo de viață. 
   Frumusețea ei aurie nu pălea din spatele suferinței, deși era mort, inconștient de cele ce se întâmplă, începuse să respire încet dar încă adormit. Își visa propria înmormântare cu un sobor de câțiva preoți grăbiți, doi copii stingeau și aprindeau lumânările puse pentru el în afara Bisericii la intrare.* Când s-a trezit simțea o urmă de sărut. Perna și pieptul îi erau ude, iar trupul rece și amorțit.*(în memoria unui tânăr dintr-un accident de mașină.)

 Pe telefon avea încă un mesaj de la ea.
”-când voi muri vei veni la înmormântarea mea?”

-nu.

 Plânsul parcă îl molipsise. Își plângeau propria moarte și tot ce aveau de pierdut prin ea.